ALBASAT
Societate

Chiril Moțpan: Asistăm la un nou laundromat, prin alte scheme

Deputatul Platformei DA Chiril Moțpan afirmă că felul în care a fost elaborat, negociat și votat Acordul privind creditul în valoare de 200 mln de euro,  oferit de Federația Rusă, poartă însemnele unui „nou laundromat, doar că de această dată utilizând o schemă diferită”. Parlamentarul și-a expus poziția într-o postare pe Facebook, citată de IPN.

„Acordul de împrumut a fost semnat netransparent, Guvernul nu a demarat procedura oficială de negocieri cu partea rusă, nu sunt clare condițiile creditului si cine este responsabil de întoarcerea banilor. O altă condiție problematică fixată în textul acordului este că datoriile private pot fi convertite unilateral de Federația Rusă în datorie publică a Republicii Moldova, dar acordul nu reglementează nicicum soluționarea judiciară sau prin arbitraj a litigiilor și nu menționează legislația statului care va sta la baza soluționării lor. Asemenea prevederi sunt o amenințare directă la securitatea economică a Republicii Moldova. Mai mult, acordul respectiv nu a fost pregătit și supus negocierilor cu participarea specialiștilor calificați și a angajaților Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, așa cum prevede Legea Nr. 595 din 24-09-1999, privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova. Asistăm la un nou laundromat, doar că de această dată utilizând o schemă diferită”, declară deputatul.

De asemenea, Chiril Moțpan nu este de acord cu faptul că Republica Moldova își asumă datoriile companiilor private de la noi față de băncile din Rusia: „Care a fost temeiul și necesitatea consolidării unilaterale de către Federația Rusă a datoriilor private, potrivit prevederilor art. 7 și 8 ale acordului (corpul împrumuturilor private, dobânzile, sancțiunile pecuniare exagerate cu acest credit), convertindu-le în datorie publică a Republicii Moldova, calculându-se până și dobânzile la dobânzi, contrar normelor imperative ale legislației Republicii Moldova?”.

Chiril Moțpan crede că se urmărește, de fapt, delapidarea banului public prin intermediul unor agenți economici ai căror beneficiari finali sunt oameni politici de la guvernare. „Acești agenți economici vor lua credite de la băncile comerciale din Federația Rusă și nu le vor restitui. Datoriile private vor fi convertite in mod unilateral de către Federația Rusă în datorie publică externă a Republicii Moldova, pe care va trebui s-o plătim, în ultimă instanță, noi, cetățenii, indiferent cine va veni ulterior la guvernare”, afirmă deputatul Platformei DA:

Joi, 23 aprilie, prin votul deputaților alianței de guvernământ PSRM-PDM a fost votată legea prin care a fost ratificat creditul în sumă de 200 mln euro acordat Republicii Moldova de către Federația Rusă, criticat de către fracțiunile de opoziție din legislativ. La sfârșitul zilei, Curtea Constituțională a suspendat acțiunea legii respective.

Related posts

În Parlament vor avea loc audieri cu privire la Aeroportul Chișinău și Air Moldova

Albasat

Renato Usatîi: Dodon va prelungi starea de urgență cu o lună pentru a amâna data alegerilor

Albasat

Maia Sandu: Dodon planifică să cheltuie 2 mln euro pentru voturi din stânga Nistrului

Albasat

Leave a Comment