ALBASAT
Fără categorie

Cod violet de vreme rea, în Germania. Este cea mai severă atenționare posibilă

În Germania a fost instuită o alertă cod violet. Ce înseamnă? Un strat nou de zăpadă de până la un metru înălțime urmează să se depună. Și vântul va crea probleme. Va ajunge până la 85 de kilometri la oră. Până acum, în Alpi, a fost în vigoare un cod roșu, după ce a nins mai bine de o săptămână. Codul roșu rămâne valabil la vecinii austrieci. Acolo trei schiori au murit, în urma unei avalanşe. Până acum, în Europa, 24 de oameni și-au pierdut viața din cauza iernii.

În sudul Bavariei ninge de mai bine de o săptămână aproape fără oprire. Codul roşu s-a agravat şi a devenit acum violet, cel mai sever posibil. 1.100 de oameni sunt blocaţi într-o staţiune de schi din regiunea Allgäu, după ce o trecătoare montană a fost acoperită de o avalanşă. Echipele de salvare vor evalua riscul de a-i recupera de acolo. Dacă pericolul este prea mare, nu vor interveni.

Autorităţile bavareze au mobilizat sute de pompieri şi din alte părţi ale landului, unde nu sunt probleme, ca să-i trimită în zonele afectate de ninsorile abundente. Alături de ei sunt în misiune 1.700 de soldaţi. La altitudini mai mici, unde este mai cald, a apărut risc de inundaţii, deoarece zăpada a început să se topească

Riscul de avalanşă este crescut pe crestele Alpilor. Un val de zăpadă a luat patru schiori, aflaţi într-o staţiunea austriacă.

Manfred Meusburger, liderul echipei de căutare: „Am primit un telefon în jur de 9 seara, privind dispariţia a patru bărbaţi care practicau sporturi de iarnă. Graţie unei aplicaţii pe telefon, rudele au reuşit să ne spună destul de precis unde ar putea fi, aşa că am mers acolo, am găsit urme ale avalanşei şi am început să căutăm.”

Căutările celui de-al patrulea bărbat dispărut au fost întrerupte din cauza vremii.

A nins în Algeria și Tunisia – o tabără de refugiați, distrusă

Ninsoarea a trecut Marea Mediterană, în nordul Africii. Totul e alb în Algeria şi Tunisia, la altitudini mai ridicate. În Liban o furtună de zăpadă a lăsat în urmă dezastru într-o tabără de refugiaţi sirieni.

– Adăpostul şi saltelele au fost stricate. Nu putem dormi, de patru-cinci zile suntem în această situaţie, nu mâncăm, nu avem ce bea, nu dormim, nu ieşim. Nu primim niciun ajutor.

Iarnă puternică și în SUA

În centrul Statelor Unite ale Americii ninge puternic şi viscoleşte. Zece state au fost afectate de furtuna de zăpadă, care a ajuns pe coasta de est, inclusiv în capitală.

Sute de zboruri au fost anulate la Washington, în timp ce şoferilor li se cere să nu circule dacă nu au maşinile echipate de iarnă. Asta pentru că s-au produs sute de accidente auto şi mii de oameni rămân blocaţi pe şosele. Iarna grea va continua. Averizarea de ninsoare şi viscol a fost prelungită, va fi în vigoare şi luni.

Related posts

Programul deconectărilor de la curent, pregătit de principalul furnizor de energie

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul convoacă Celulă de criză din data de 26 decembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Deconectări de la rețeaua de gaze, de pe 1 ianuarie, în regiunea transnistreană

AlbasatTV, Nisporeni

SIS: Măsuri înăsprite persoanelor controlate de Ilan Șor

AlbasatTV, Nisporeni

Cadavrul unui nou-născut, aruncat într-o gură de canalizare

AlbasatTV, Nisporeni

Feeria sărbătorilor LIVE: Spectacolul „Magia Crăciunului” aduce bucurie la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Gimnaziul din Trușeni va avea un nou stadion multifuncțional

AlbasatTV, Nisporeni

Se caută șef la Consiliul de administrație al ANRE. 17 ianuarie – termenul concursului

AlbasatTV, Nisporeni

11 localități de pe malul drept al Nistrului riscă să rămână fără gaze

AlbasatTV, Nisporeni

Amendați cu 50 000 de lei pentru transportarea ilegală a bărbaților din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment