Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei din cadrul Consiliului Raional Nisporeni și Banca de Alimente din Republica Moldova și-au unit eforturile și au distribuit colete cu produse de primă necesitate persoanelor din familii social vulnerabile, precum și persoanelor refugiate din Ucraina.
Aceasta este una din multiplele acțiuni pe care Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei o realizează pentru a veni în sprijinul celor aflați în dificultate.
Banca de Alimente este un proiect non-profit care colectează, depozitează și distribuie produsele alimentare scoase din circuitul comercial (cu ambalaj deteriorat, înaintea expirării termenului de valabilitate). Astfel, promovează respectul pentru mâncare, dar și valorificarea muncii celor care cultivă, pregătesc și distribuie alimentele, contribuind în mod activ la crearea unei culturi a solidarității oamenilor în combaterea risipei alimentare.






- Firmele solicită o perioadă de tranziție de șase ani pentru adaptarea produselor și serviciilor la cerințele UE de accesibilitate
- Profesorii au protestat în fața Guvernului și au cerut respectarea angajamentelor Guvernului privind majorările salariale
- Aproape trei tone de orez, distruse de ANSA, din cauza conținutului ridicat de reziduuri chimice
- Operatorii care vor stoca rezervele de urgență de carburanți vor fi autorizați de Guvern
- O femeie din Moldova, victima unei escrocherii cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei

