ALBASAT
Societate

Comisia Europeană propune 31 de miliarde de euro sprijin pentru companii private afectate de pandemie

Comisia Europeană propune un nou fond de sprijin, de 31 de miliarde de euro, pentru finanțarea companiile private afectate de pandemie care vor să investească, spre exemplu, în tranziția către neutralitate climatică sau către activitatea digitală.

„Astfel cum a anunțat președinta von der Leyen a Comisiei Europene la 27 mai 2020, Comisia intenționează să relanseze rapid economia UE prin stimularea investițiilor private. Comisia propune astăzi un nou Instrument de sprijin pentru solvabilitate, care se bazează pe actualul Fond european pentru investiții strategice, pentru a mobiliza resurse private în scopul sprijinirii urgente a întreprinderilor europene viabile din sectoarele, regiunile și țările pe care pandemia le-a afectat cel mai mult din punct de vedere economic”, arată un comunicat de presă.

Mecanismul de finanțare ar putea fi operațional din 2020, dacă este aprobat bugetul UE pentru următorii 7 ani. Cei 31 de miliarde de euro au scopul de a debloca 300 de miliarde de euro sub formă de sprijin pentru solvabilitate destinat companiilor din toate sectoarele economice.

Injecția de capital vizează firmele care în condiții normale erau profitabile, dar și pentru a le pregăti „pentru un viitor mai curat, digital și rezilient”, conform sursei citate.

„Comisia consolidează InvestEU, programul de investiții emblematic al Europei, până la un nivel de 15,3 miliarde de euro, pentru a mobiliza investiții private în proiecte din întreaga Uniune.

În cele din urmă, Comisia propune un nou Mecanism de investiții strategice, gândit în cadrul InvestEU, pentru a genera investiții de până la 150 de miliarde de euro, mulțumită unei contribuții de 15 miliarde de euro din cadrul instrumentului «UE – noua generație», pentru a spori reziliența sectoarelor strategice, în special a celor legate de tranziția verde și digitală și de lanțurile valorice-cheie de pe piața internă”, arată Executivul european.

Related posts

Mâine expiră termenul limită de depunere a cererilor pentru compensația accizei la motorină

AlbasatTV, Nisporeni

Chișinăul, din nou în cod galben de alertă COVID-19

Albasat

Portalul de programări consulare în misiuni diplomatice, lansat în regim pilot

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment