Coaliția „Vocea Romilor” a îndemnat comunitatea romă să participe la referendumul constituțional și la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Liderii coaliției susțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și au explicat, într-o conferință de presă la IPN, că acest proces va facilita integrarea romilor ca minoritate etnică.
Secretarul general al Coaliției „Vocea Romilor”, Silvia Feraru a îndemnat atât romii, cât și ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova să iasă la vot. „De multe ori comunitatea noastră a fost văzută din prisma stereotipurilor și a prejudecăților, dar atunci când votăm, ne asumăm un rol activ în societate, demonstrăm că suntem parte integrată a acestei națiuni, că ne pasă de viitorul nostru colectiv”, a menționat ea.
Potrivit Silviei Feraru, integrarea în UE reprezintă un obiectiv strategic pentru Republica Moldova, care va oferi acces la piața europeană, la fonduri pentru dezvoltarea și îmbunătățirea calității vieții și la promovarea drepturilor omului, a egalității de șanse și a protecției minorităților etnice.
Elena Sârbu, membră a Coaliției „Vocea Romilor” și președintă a Platformei Femeilor Rome „Romni”, a accentuat că ocuparea forței de muncă, educația, sănătatea și locul de trai ar fi domeniile esențiale în procesul de integrare a romilor, iar UE ar oferi politici publice aplicabile pentru menținerea și implementarea acestora.
Comunitatea romă a fost informată cu privire la campania electorală și la falsurile care sunt și ar mai putea fi distribuite în procesul electoral. „Noi am prevenit despre dezinformările care în rândul comunității rome erau transmise în masă, astfel i-am orientat ca ei să înțeleagă ce e adevăr și ce e minciună”, a spus directorul executiv al Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari, Valeriu Căldăraru.
De asemenea, liderii Coaliției „Vocea Romilor” au îndemnat membrii Comisiei Electorale Centrale să trateze comunitatea romilor cu respect și corectitudine și să promoveze creșterea gradului de informare electorală printre membrii acestei etnii, pentru a încuraja o participare mai activă la viitoarele scrutine.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament