ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Corupere electorală la Nisporeni și Strășeni. Șase reprezentanți ai unui partid, escortați pentru audieri

Șase reprezentanți ai unui partid politic sunt cercetați într-un dosar de corupere electorală. Aceștia sunt bănuiți că ar fi oferit mijloace bănești alegătorilor pentru a-i determina să voteze într-un anumit mod la alegerile din 20 octombrie. Centrul Național Anticorupție a descins astăzi în mai multe localități din Nisporeni și Strășeni, transmite IPN.

Potrivit CNA, banii ar fi fost transmiși în cadrul adunărilor organizate cu cetățenii în schimbul exercitării de către aceștia a drepturilor electorale în favoarea unui candidat de partid înregistrat în cursa electorală la alegerile prezidențiale. De asemenea, alegătorii urmau să voteze contra referendumului republican constituțional.

Ofițerii CNA desfășoară acțiuni în vederea identificării provenienței fondurilor utilizate la comiterea infracțiunii și eventualele legături ale persoanelor implicate cu membrii grupurilor criminale organizate care acționează în interesele unor formațiuni politice. Persoanele implicate urmează a fi escortate la CNA pentru a fi audiate în calitate de bănuit.

Related posts

Numere la care șoferii pot afla cum se circulă pe timp de iarnă pe traseele din țară

Albasat

FMI: Pentru a susține progresele atinse sunt necesare politici prudente și bine coordonate

Albasat

Este ultima zi în care mai pot fi solicitate compensații pentru noiembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment