ALBASAT
Societate

FMI: Pentru a susține progresele atinse sunt necesare politici prudente și bine coordonate

Obiectivele principale ale programului de trei ani susținut de FMI au fost, în mare parte, atinse. Reformele ample realizate de autorități au dus la reabilitarea sistemului bancar și îmbunătățirea guvernanței în sectorul financiar, consolidând astfel stabilitatea macro-financiară. Însă, pentru a susține progresele atinse, sunt necesare politici prudente și bine coordonate. Este nevoie de reforme hotărâte ce țin de guvernanță, precum și reforme instituționale pentru asigurarea unei creșteri economici mai rapide, durabile și incluzive. La această concluzie a ajuns Consiliul de directori executivi al FMI, care a finalizat ultima evaluare a Programului Republicii Moldova, susținut prin Mecanismul extins de creditare și Mecanismul de finanțare extinsă, transmite IPN.

Potrivit FMI, în urma finalizării evaluării, Republica Moldova va putea accesa 14,4 milioane DST (drepturi speciale de tragere) (circa 20 milioane dolari SUA). Astfel, suma totală debursată în cadrul programului va fi de 129,4 milioane DST (circa 178,7 milioane dolari SUA). Programul cu o durată de 40 de luni, acordat pentru a sprijini reformele economice și financiare din Republica Moldova, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016.

Mitsuhiro Furusawa, director adjunct al FMI și președinte în exercițiu al ședinței, a declarat că a fost reabilitat sectorul bancar, fapt care, de rând cu alte reforme, a contribuit la instaurarea stabilității macroeconomice și financiare. Totodată, acest lucru este insuficient pentru a îmbunătății semnificativ nivelul de trai al populației. Pentru asigurarea stabilității macrofinanciare, în perioada imediat următoare va fi extrem de important de a atenua riscurile din sectorul financiar nebancar, a perfecționa cadrul de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului și a realiza progrese semnificative în recuperarea activelor fraudate.

Directorul adjunct al FMI a menționat că bugetul pentru anul 2020 este orientat spre stimularea creșterii economice și ia în considerare necesitățile însemnate de infrastructură și de dezvoltare ale Republicii Moldova. În acest context, angajamentul continuu al autorităților de colaborare cu partenerii externi este esențial pentru a asigura finanțarea necesară pentru proiectele urgente. Va fi necesar de implementat reforme ce țin de mobilizarea veniturilor bugetare, eficientizarea cheltuielilor bugetar-fiscale și sporirea eficienței cheltuielilor publice și gestionării investițiilor. De asemenea, Moldova trebuie să lanseze reforme cuprinzătoare în sectorul întreprinderilor de stat din Republica Moldova.

Potrivit lui Mitsuhiro Furusawa, regimul de țintire a inflației promovat de Banca Națională a Moldovei (BNM), rămâne adecvat. Dar, este extrem de important de protejat independența BNM, pentru a păstra intact progresul atins cu eforturi mari în domeniul reabilitării băncilor și a-i permite BNM să-și realizeze plenar mandatul de menținere a stabilității prețurilor și de asigurare a stabilității sectorului financiar.

Mitsuhiro Furusawa mai spune că instituirea supremației legii și consolidarea cadrului de supraveghere și celui de reglementare, în special în sectorul financiar nebancar, sectorul întreprinderilor de stat și în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului urmează să contribuie semnificativ la accelerarea creșterii economice, astfel încât Republica Moldova să fie capabilă să-și valorifice plenar potențialului său economic.

Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat astăzi și raportul privind consultările cu Republica Moldova prevăzute de articolul IV al Statutului FMI, pentru anul 2020.

Related posts

Peste 380 de accidente rutiere au fost înregistrate în primele trei luni ale anului

AlbasatTV, Nisporeni

Nouă cereri pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Ilan Șor

Albasat

Moldova înregistrează cel mai mare spor natural negativ al populației, expert

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment