ALBASAT
Actualitate Societate

Dan Perciun: În Republica Moldova avem 100 de școli cu mai puțin de 50 de elevi

În Republica Moldova avem 100 de școli cu mai puțin de 50 de elevi și 300 de școli cu mai puțin de 100 de elevi. O spune ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, potrivit căruia analiza performanțelor școlare arată că în instituțiile de învățământ mici, calitatea studiilor lasă de dorit. Potrivit ministrului, pentru a le oferi elevilor studii de calitate, urmează să se facă investiții masive în infrastructura a 35 de școli din centrele raionale. Dan Perciun și-a exprimat speranța că școlile-model vor deveni poli de atracție pentru părinții ai căror copii frecventează instituțiile mici de învățământ, notează IPN.

Ministrul Educației și Cercetării spune că există o legătură directă între nivelul de dotare a unei instituții de învățământ și performanța școlară a elevilor. Potrivit lui Dan Perciun, Guvernul intenționează să investească în infrastructura a 35 de instituții de învățământ și va încuraja părinții să-și dea copiii la aceste școli-model.

„În Republica Moldova avem 100 de școli cu mai puțin de 50 de elevi și 300 de școli cu mai puțin de 100 de elevi. Într-o școală mică, conform regulilor cunoscute, 7 elevi din 10 nu ating un nivel minim de competență la lectură și matematică. Din punctul nostru de vedere, soluția este crearea acestei rețele de școli-model, instituții de nivel raional, care să ofere acces la educație de calitate pentru elevii din instituțiile de învățământ extrem de mici, unde se atestă un deficit mare de cadre didactice și condițiile de studii nu sunt potrivite. În acest scop am selectat 35 de instituții de învățământ în care urmează să investim masiv în următorii 2-3 ani ca să le transformăm în poli de atracție pentru părinții din aceste localități rurale mai mici”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, părinții care vor accepta să-și transfere copiii la școlile-model vor primi o alocație financiară lunară de 50 de euro. Dan Perciun spune că, în prezent, este elaborat cadrul legal necesar pentru ca banii să ajungă lunar la părinți.

„Aceste 35 de școli apreciază faptul că urmează să investim până la 2 milioane de euro în fiecare școală. Acum suntem și în proces de identificare a resurselor ca să putem acoperi această necesitate. Noi suntem în faza incipientă a proiectului, avem lista școlilor selectate, avem bani pentru investiții în infrastructura a 10 școli, dar mai avem încă 25 de școli pentru care căutăm bani. E parte din acest concept și procurarea de autobuze ca să putem asigura transportul. Primele autobuze vor ajunge în Republica Moldova în septembrie-octombrie. Suntem în proces de modificare a legii și sperăm până la sfârșitul lunii martie să avem cadrul legal setat ca să putem oferi și alocația de 50 de euro”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

Potrivit conceptului prezentat de Ministerul Educației și Cercetării, pentru transportul elevilor din localitățile mici spre școlile-model urmează să fie procurate 70 de autobuze.

Related posts

Bilanțul deceselor din cauza COVID-19 a ajuns la 116

Albasat

Claus Neukirch: Dialogul trebuie să continue acum mai mult decât înainte de pandemie

Albasat

Se propune, din 1 iunie, ridicarea restricțiilor pentru piețe, centrele comerciale și HoReCa

Albasat

Leave a Comment