ALBASAT
Actualitate Societate

De astăzi, pensii mai mari. Pensia minimă pentru stagiu complet de cotizare este de 2778 de lei

Începând cu ziua de astăzi, pensiile sunt mai mari. Ca urmare a indexării cu 6%, pensia minimă pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare va constitui 2 778 de lei, iar pensia medie crește la 3 926 de lei, transmite IPN.

În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri, sub forma unui supliment de solidaritate, se acoperă din mijloacele bugetului de stat. Suplimentul de solidaritate reprezintă o componentă a pensiei care nu se indexează. Cuantumul acestuia variază anual în funcție de indexarea și majorarea pensiei calculate și de evoluția pensiei minime.

Cuantumul pensiei minime de dizabilitate va fi în cazul dizabilității severe – 2083,40 lei, în cazul dizabilității accentuate – 1944,50 lei, iar în cazul dizabilității medii – 1388,93 lei.

Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, indexarea pensiilor se realizează pentru 679,9 mii de beneficiari, inclusiv 528,6 mii de beneficiari de pensii pentru limită de vârstă și 98,8 mii de beneficiari de pensii de dizabilitate.

Totodată, începând cu ziua de 1 aprilie se indexează și nivelul venitului lunar minim garantat cu 4,2%. După indexare acesta va constitui 1634 de lei pentru un adult și 1700 de lei pentru un copil. Nivelul venitului lunar minim garantat se utilizează la stabilirea prestației de ajutor social. Conform prognozelor, în anul 2024, circa 25 000 familii defavorizate vor beneficia lunar de ajutor social. Mărimea medie a prestației este de 2400 lei.

Related posts

Studiul care dă peste cap speranțele că noul coronavirus va dispărea pe timpul verii

Albasat

Maia Sandu l-a invitat pe noul președinte al Elveției în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Începe a doua etapă de înscriere a copiilor în clasa I

Albasat

Leave a Comment