Deputatul PAS, Radu Marian, anunță pentru săptămâna viitoare organizarea unor audieri parlamentare publice pe tema situației din domeniul energetic. Se întâmplă în contextul în care Moldovagaz a depus o cerere de majorare cu 40% a tarifului la gazele naturale, transmite IPN.
„Desigur, suntem în așteptarea deciziei ANRE, dar acest anunț al companiei, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni, mai ales având în vedere că unii responsabili din domeniu făceau declarații optimiste cu privire la situația energetică acum câteva luni”, a menționat Radu Marian.
Potrivit deputatului, în cadrul acestor audieri, responsabilii își propun să clarifice motivele care au dus la această solicitare de majorare neașteptată și să identifice soluții pentru a reduce, pe viitor, riscul unor ajustări bruște ale tarifelor. Data exactă a audierilor parlamentare ar urma să fie anunțată după decizia ANRE.
- Cursul valutar oficial la 24.03.2025
- Jurnalul unui Nisporenean: Din Italia și Spania, înapoi la Nisporeni cu idei de afaceri
- SUA importă ouă din Turcia și Coreea de Sud din cauza gripei aviare
- Noutăți ecologice: Ambalajele vor putea fi returnate contra unei taxe
- Jurnalul unui Nisporenean: Curajul de a începe acasă