ALBASAT
Nisporeni

Despre cum au făcut tinerii față învățământului în regim online: „Anii mei de liceu, i-am petrecut în chinurile de conectare pe platformele online de educație”

Declanșarea pandemiei de COVID-19 a complicat mult procesul de învățământ. Trecerea de la studiul cu prezență fizică în clase școlilor sau sălile de curs ale universităților, la învățământul în regim online, i-a contrariat pe toți – elevi, studenți, părinți și profesori. Cum au făcut față copiii și tinerii acestui transfer, ce obstacole au întâlnit ei pe această cale și ce propuneri au, a încercat să afle echipa Albasat TV.

Aliona Andronache, bunăoară, este elevă în clasa a XII-a „A” la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din orașul Nisporeni. Istoria este ei deosebită, deoarece una dintre cele mai frumoase perioade din adolescența sa – ultimii ani de liceu –a petrecut-o pe platformele online.

Aliona Andronache

„Pot spune ferm că, anii mei de liceu, i-am petrecut în chinurile de conectare pe platformele online de educație. A fost o perioaă atât de urâtă și atât de incomodă, încât îmi doresc să o uit cât mai repede. Faptul că, până în ziua de astăzi, avem frica că în orice moment putem trece iarăși online, îmi trezește coșmaruri. Sunt pur și simplu niște lecții la care nu poți acapara ceva pozitiv! Rețeaua de internet era atât de încărcată, încât auzeam profesorii pe silabe, fiind nevoiți să studiem, singuri teme necunoscute, lucru ce nu este atât de simplu precum consideră alții. Nu pot spune decât că această perioadă m-a afectat foarte mult și cred că fiecare înțelege că cuvintele sunt de prisos” , a menționat aceasta.

O istorie asemănătoare o are și Gabriela Dimitriu, colega Alionei.

Gabriela Dimitriu

 „Dacă am face acum un mic experiment, să facem o evaluare a cunoștințelor între un elev care a studiat în prezență fizică anii de liceu și un elev care deja al treilea an studiază când în prezență, când online, fiți siguri că cel dintâi va obține o notă mai mare. E practic imposibil să te concentrezi asupra studiilor, în momentul în care te afli în ambianța ta de acasă, locul unde ești obișnuit să te relaxezi de studii și să fii în dialog cu propriul „Eu”. Cred că trebuie redactate careva platforme online, specializate în domeniul învățământului, care vor oferi posibilitatea studierii materiilor educaționale la un nivel mai avansat și mai comod pentru toți” , spune tânăra.

Tudor Doina, student la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, manifestă totuși o umbră de optimism.

Tudor Doina

 

„Pandemia a dat planurile peste cap, atât în toate domeniile vieții sociale, cât și în învățământul, care deja avea multe lacune. Ne-a surprins pe nepregătite, totuși, această provocare ne-a maturizat și ne-a  provocat să ne mobilizăm și să ne unim forțele pentru a reuși să trecem cu bine, împreună”,  accentuează el.

Dar, dacă unii au făcut online doar orele, alții au dat și examene pe Internet. Este cazul Valentinei Macovei, studentă în anul III la Drept.

Valentina Macovei

„Când am intrat la facultate nici nu am visat că pot face studiile online. A fost destul de dificil, dar pot spune cu mândrie, că am făcut față provocărilor. În momentul în care un student își dorește cu adevărat să studieze, nu contează care sunt condițiile și nu contează că examenele sunt online. Până la urmă, examenul este verificarea cunoștințelor, deci cum poate cineva să profeseze, dacă el pur și simplu nu și-a verificat cunoștințele, dar a copiat? Pur omenesc este de neimaginat”, consideră Valentina.

O altă studentă pe timp de pandemie cu care am discutat este Nadia Dănilă, de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative. Cazul ei este deosebit, deoarece molima a prins-o încă elevă, în clasa a XII-a. Nemulțumită de prestația autorităților, ea este totuși recunoscătoare profesorilor.

Nadia Dănilă

„Procesul educațional a fost afectat într-un anumit mod de către pandemie, din motiv că a fost luat prin surprindere, Ministerul Educației, fiind total nepregătit pentru asemenea provocare. Cu toate acestea, pot spune că Universitatea de Stat a depus maxime eforturi pentru a menține calitatea procesului de studii și de cunoștințe pe care le acumulăm. Astfel, pot spune că, deși au fost mai des online perechile, acestea au fost la nivel superlativ, datorită eforturilor profesorilor”, subliniază studenta.

Discuțiile pe care le-am purtat cu acești tineri ne-au convins că pandemia a afectat totuși puternic calitatea studiilor în școală și la universitate, iar reușitele lor chiar și în online se datorează doar propriilor eforturi și celor ale cadrelor didactice, dar nu autorităților din domeniul educației, care au clacat lamentabil în situația generată de răspândirea COVID-19.

Starea de urgenţă instituită în Republica Moldova încă din martie 2020, datorată virusului Covid 19, a fost principala cauză a trecerii de la studierea în prezenţă, la studiile online. Deşi rata de infectare era mai mică, sistemul medical nu putea face faţă provocărilor, iar starea de urgenţă era neapărată.

Din martie 2020 şi până acum, pandemia Covid 19 lasă urme grele şi împovărează viaţa cetăţenilor, cei mai afectaţi fiind elevii şi studenţii, toţi din sistemul educaţional.

Editor: Valeriu Cațer

Related posts

COVID-19 Nisporeni: 20 cazuri noi în ultimele 24 de ore

Albasat

Reprezentanți ai programului japonez de granturi KUSANONE, în vizită la Spitalul Raional Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

COVID-19 Nisporeni: Trei cazuri de infectare cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 ore în raion

Albasat

Leave a Comment