ALBASAT
Societate

Din 17 martie, hotarele se închid pentru cetățenii străini

Începând cu data de 17 martie, ora 00.00, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-ucrainene și din data de 17 martie 2020, ora 20.00, autorizarea trecerii frontierei de stat moldo-române a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat deschise traficului, transmite IPN cu referire la decizia Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

Restricția nu se va referi la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere pe teritoriul Moldovei, la conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele aeronavelor/navelor și brigăzilor garniturilor de tren. Excepție fac și membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/misiunilor internațional și membrii de familie ale acestora.

Intrarea în Republica Moldova a altor categorii de cetățeni străini se va autoriza doar ca urmare a coordonării cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Mai multe puncte de trecere a frontierei de stat vor fi închise pe o perioadă nedeterminată.

La frontiera cu România sunt ÎNCHISE (16:00/14:03.20):
PTF Cahul–Oancea (rutier/internațional)
PTF Lipcani-Rădăuți-Prut (rutier/internațional).

La frontiera cu Ucraina sunt ÎNCHISE (00:00/17.03.20) toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene cu statut local și interstatal, precum:

PTF Ocniţa-Sokireanî (rutier/internațional)
PTF Larga-Kelmenţî (fero/internațional)
PTF Criva-Mamalîga (fero/internațional)
PTF Vulcăneşti-Vinogradovka (rutier/internațional)
PTF Basarabeasca-Serpniovo-1 (rutier/internațional)
PTF Larga-Kelmenţî (rutier/internațional)
PTF Cosăuţi-Iampoli (fluvial/internațional)
PTF Unguri-Bronniţa (rutier/internațional)
PTF Ceadîr-Lunga-Novîe Troianî (rutier/internațional)
PTF Pervomaisc-Kuciurgan (rutier/internațional)
PTF Goianul Nou-Platonovo (rutier/internațional)
PTF Hristovaia-Bolgan (rutier/internațional).
Cât privește spațiul aerian, din 12 martie 2020 a fost sistat transportul aerian cu Italia, operatorii aerieni având obligația de a nu permite îmbarcarea călătorilor care vin către Republica Moldova cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud. Din data de 15 martie, ora 00:00, sunt anulate cursele din/spre Franța și Spania. Din 17 martie, ora 00:00, va fi sistat traficul aerian prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, indiferent de direcție intrare sau ieșire din Republica Moldova.

Related posts

Alertă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău

Albasat

Guvernul au semnat cu ONU Cadrul de cooperare pentru dezvoltare durabilă 2023-2027

AlbasatTV, Nisporeni

Natalia Gavrilița: Ne așteptăm la un tarif mai mare de 6 lei și 20 de bani

Albasat

Leave a Comment