Manageri ai mai multor instituții de învățământ liceal din capitală se pronunță pentru desfășurarea în anul curent a examenului de bacalaureat. În același timp, unii directori admit că există riscuri de infectare cu COVID-19 și că e posibil ca unii elevi să nu poată veni la toate testele examenului de BAC.
„Examenul de bacalaureat trebuie să fie obligatoriu și în anul curent de studii. Pentru bacalaureat te pregătești nu doar un an, dar cel puțin 10-12 ani”, a opinat directorul Liceului „Mircea Eliade”, Grigore Vasilache. El spune că elevii de la instituția pe care conduce sunt pregătiți pentru BAC. „Pentru elevii care vor să-și continue studiile peste hotare, și aceștia sunt mulți, diploma de BAC contează foarte mult. Așa că noi trebuie să avem grijă nu doar de cei leneși, care nu vor să învețe, dar și de elevii care vor să studieze și să le creăm pentru aceasta toate condițiile. Anul trecut a fost anulat BAC-ul pentru că erau mai multe necunoscute – se vorbea abia despre vaccin, iar în prezent profesorii care au dorit s-au vaccinat deja cu prima doză, iar până la examenele de bacalaureat ei se vor vaccina complet”, și-a argumentat poziția managerul Liceului „Mircea Eliade”.
Potrivit lui Grigore Vasilache, aproape jumătate dintre profesorii de la Liceul „Mircea Eliade” au fost bolnavi de COVID-19. O bună parte din cei care nu au trecut prin boală au acceptat să fie imunizați, alții așteaptă să fie vaccinați cu Pfizer, pentru că așa le-ar fi recomandat medicii și doar cinci pedagogi care predau în instituție au refuzat vaccinarea anti-COVID-19, aceștia fiind tineri specialiști. Directorul admite totuși că există riscul ca unii elevi să se infecteze de COVID-19 în timpul desfășurării primului examen de bacalaureat și astfel nu vor putea să participe și la celelalte probe din sesiune.
Directoarea Liceului „Dante Alighieri”, Ala Leca, a relatat că anul trecut o bună parte a elevilor din clasa a XII-a erau nemulțumiți de faptul că s-a luat decizia de anulare a examenului de bacalaureat. „Din punct de vedere al unui pedagog, aș zice că ar fi bine să se desfășoare examenele, pentru că este un moment în care elevii, la finalizarea studiilor, își demonstrează competențele pe care le-au acumulat în decursul anilor”, a spus Ala Leca. Potrivit managerului, printre cei 1200 de elevi și 100 de profesori ai liceului s-au înregistrat cazuri de COVID-19, dar în ultimele două săptămâni numărul a scăzut, fiind vaccinate 60 la sută dintre cadrele didactice care predau în instituție.
„Diplomele de bacalaureat trebuie obținute de către elevi în baza examenelor, nu pur și simplu așa, în baza unor rezultate din anii de liceu”, susține directorul-interimar al Liceului „Gheorghe Asachi”, Nona Chiriac. În instituția pe care o conduce au fost asigurate toate condițiile pentru ca elevii din clasele a IX-a și a XII-a să fie prezenți fizic la ore. „Elevii sunt pregătiți, profesorii din start au optat pentru prezență fizică la ore, ca să lucreze pe viu cu elevii. Ne dorim ca, după vacanța de Paști, toți elevii să revină în clase”, a spus Nona Chiriac, care a precizat că rata de infectare cu COVID-19 în instituție nu a fost una mare.
„Bacalaureatul trebuie să se desfășoare în condiții egale pentru toți candidații, iar în localitățile în care copiii nu au avut acces la telefoane performante sau calculatoare, Agenția de Evaluare și Examinare trebuie să țină cont de aspectul acesta, ca să nu apară nemulțumiri ulterior din partea elevilor”, susține directorul Liceului „Spiru Haret”, Victor Ambroci. „Atunci când se fac ore și teme prin intermediul calculatorului, se recurge la manipulare, este evident. Cei care nu vor susține BAC-ul în anul curent, practic nu au șanse să-și continue studiile la universități internaționale”, a mai spus Victor Ambroci.
Potrivit directorului, din 68 de cadre didactice, care predau la „Spiru Haret”, 14 s-ar fi îmbolnăvit de COVID-19. În prezent 80 la sută dintre profesorii liceului s-au vaccinat împotriva noului coronavirus, cu doza inițială, iar la început de iunie vor fi imunizați și cu doza rapel.