Prezența noii tulpini de COVID-19, din Marea Britanie, nu este confirmată în Republica Moldova. Cel puțin așa arată rezultatele primelor zece probe expediate unui laborator din Berlin, care au fost recepționate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). ANSP a mai expediat alte 20 probe pentru examinare aceluiași laborator, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, teste privind depistarea noi tulpini sunt efectuate de către un laborator privat (din Republica Moldova), care deține kituri speciale în acest sens. Însă metoda recomandată de Organizația Mondială a Sănătății este metoda secvențierii.
Laboratoarele ANSP nu dispun de echipamente necesare pentru a depista noua tulpină. Autoritățile au solicitat OMS suport pentru dotarea laboratorului ANSP, pentru realizarea metodei de secvențiere, astfel încât să fie posibilă depistarea și altor tulpini ale virusului SARS-CoV-2.
Despre faptul că în Republica Moldova ar exista cazuri de infectare cu noua tulpină a coronavirusului a anunțat premierul interimar Aureliu Ciocoi în cadrul unei emisiuni TV. Premierul a declarat că autoritățile din sănătate au transmis mai multe probe ale unor pacienți către laboratoarele din Germania, care preliminar au confirmat prezența tulpinii britanice de COVID-19.
- Moldova va crea rezerve strategice de carburanți pentru situații de criză
- Numărul rachetelor antigrindină utilizate în Moldova a scăzut de peste trei ori în ultimii ani
- Povara financiară a sistemului medical trebuie redusă pentru angajați, director CNAM
- Maia Sandu, la Strasbourg: Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare la UE
- Angajatorii din Nisporeni, invitați să susțină noua generație de profesioniști

