ALBASAT
Actualitate Societate

Doi pretendenți la funcția de procuror general

Două persoane s-au înscris la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Este vorba despre avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin, care în prezent este adjunctul procurorului general interimar, transmite IPN.

Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului, Consiliul Superior al Procurorilor, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a dosarelor de participare, examinează, în ședință închisă, conținutul acestora și printr-o hotărâre motivată decide asupra listei candidaților care îndeplinesc condițiile de participare la concurs și stabilește data desfășurării interviului.

Candidații la funcția de procuror general trebuie să dețină o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului în jurisdicția Republicii Moldova, în jurisdicții străine sau în organizații internaționale, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. Pot candida persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova și cunosc limba română. De asemenea, trebuie să aibă diplomă de licență și de master în drept sau alt act de studiu în domeniul dreptului echivalent acestora. Viitorul procuror general trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă, iar anterior să nu fie condamnat pentru comiterea de infracțiuni.

Procurorul general Alexandru Stoianoglo a fost suspendat la începutul lunii octombrie 2021, iar la sfârșitul lunii septembrie 2023 a fost eliberat din funcție. Interimatul a fost exercitat de către Dumitru Robu, apoi de Ion Munteanu.

Related posts

Automobilele cu motor electric și cele hibrid, tot mai populare în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 25.06.2022

Albasat

Cursul valutar oficial la 19.05.2021

Albasat

Leave a Comment