Societate

Două studii clinice privind un vaccin și un tratament anti-COVID au fost suspendate din motive de securitate neprecizate

Două companii farmaceutice americane au suspendat, în 24 de ore, studiile clinice ale unui vaccin şi, respectiv, ale unui tratament experimental împotriva COVID-19, pentru a evalua posibilele efecte secundare în rândul participanţilor.

Nu se cunoaşte natura exactă a alertelor sanitare care au declanşat pauzele în cadrul studiilor şi nici de cât timp vor avea nevoie companiile pentru a investiga şi decide, sau nu, reluarea studiilor, printre cele mai aşteptate şi monitorizate din lume.

Dar chiar dacă ar fi vorba despre o alarmă falsă, aceste pauze provoacă întârzieri nedorite în lupta împotriva COVID-19. Unul dintre cele mai promiţătoare proiecte de vaccin, cel al AstraZeneca, în colaborare cu Oxford, era în plină desfăşurare când la începutul lunii septembrie a apărut o boală inexplicabilă la un participant. Testele clinice au fost oprite pentru câteva zile în Marea Britanie şi în alte ţări, dar sunt încă suspendate în Statele Unite, fără să se ştie motivul, scrie Agerpres.

Testarea vaccinului dezvoltat de Johnson & Johnson, întreruptă

Johnson & Johnson a anunţat luni seara o pauză în studiile sale clinice, începute la sfârşitul lunii septembrie, după ce o afecţiune neaşteptată a apărut la un participant duminică seara, potrivit conducerii companiei.

„Am oprit temporar dozarea suplimentară în toate studiile noastre clinice ale unui vaccin experimental împotriva COVID-19, inclusiv în faza 3 a testelor clinice, din cauza unei boli inexplicabile la un participant”, a anunţat grupul într-un comunicat de presă.

Drept consecinţă, niciun participant la studiu nu mai primeşte vaccinul sau placebo până la o notificare ulterioară. Un comitet de experţi independenţi studiază datele pentru a vedea dacă „boala inexplicabilă” poate fi sau nu legată de vaccin.

Johnson & Johnson planificase să recruteze 60.000 de voluntari în opt ţări, între care şi Statele Unite.

Compania Eli Lilly a suspendat studiile clinice ale tratamentului cu anticorpi 

La rândul său, compania Eli Lilly a anunţat marţi suspendarea studiilor clinice ale tratamentului său experimental cu anticorpi împotriva COVID-19 la pacienţi spitalizaţi, din motive de securitate neprecizate.

„Ca măsură de precauţie, comitetul independent de monitorizare sanitară a studiului clinic ACTIV-3 a recomandat o pauză în recrutare”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP. „Eli Lilly susţine decizia comitetului independent de a garanta cu prudenţă siguranţa pacienţilor în cadrul procesului”, a mai spus el.

Tratamentul este similar cu cel primit de preşedintele Donald Trump la scurt timp după apariţia simptomelor de COVID-19, pe 2 octombrie: injectarea de anticorpi de sinteză intravenos, obţinuţi special pentru a neutraliza coronavirusul responsabil cu producerea bolii, ajutând sistemul imunitar.

Cele două companii au cerut săptămâna trecută Agenţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) autorizarea urgentă a tratamentelor lor, însă FDA trebuie mai întâi să verifice siguranţa şi posibilele lor efecte secundare grave.

Related posts

Лей был нестабилен в начале пандемии, а затем даже укрепился. Объяснения эксперта

Albasat

Al șaptelea caz de coronavirus confirmat în România

Albasat

Alte 390 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova. Bilanțul a ajuns la 24733

Albasat

Leave a Comment