ALBASAT
Societate

Echipamente de protecție pentru poliţişti şi gardieni

Două mii de măști, 80 de mii de mănuși şi 500 de sticle de dezinfectant pentru mâini au fost transmise astăzi Inspectoratului General al Poliției și Administrației Naționale a Penitenciarelor din partea inițiativei civice „Împreună pentru voi” și a Fundației Soros-Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, directorul interimar al ANP, Vladimir Cojocaru a declarat că aceste produse vor fi distribuite către cadrele medicale din sistemul penitenciar și personalul implicat în paza și escorta deținuților. „Suntem bucuroși că și în această perioadă dificilă colaborarea cu Fundația Soros este la fel de eficientă, în special pe domeniul sănătate și ne bucurăm de faptul că și acum, în pandemie, există receptivitate de susținere”, a spus Vladimir Cojocaru.

Şeful IGP, Vadim Cojocaru, a asigurat că distribuția acestor bunuri va fi efectuată, începând de astăzi, către subdiviziunile poliției celor care se află în prima linie. „Protecția personalului polițienesc este la fel de importantă, având în vedere faptul că angajații poliției se află pe prima linie de luptă cu pandemia”, a declarat Vadim Cojocaru, citat în acelaşi comunicat.

Din momentul declanșării stării de urgență, Fundația Soros-Moldova a creat un fond de 100 de mii de dolari pentru susținerea Republicii Moldova în lupta cu răspândirea noului tip de coronavirus. Totodată, a donat inițiativei civice „Împreună pentru voi” 1 milion de lei pentru susținerea Republicii Moldova în lupta cu noul tip de coronavirus.

Inițiativa civică „Împreună pentru voi” a fost lansată pentru susținerea celor care sunt expuși unui risc mai mare de infectare, iar cu susținerea Fundației Soros-Moldova, urmează să transmită încă un lot de echipamente de protecție medicilor și lucrătorilor sociali.

Related posts

Autoritățile de la Chișinău nu vor asigura tranzitul evreilor hasidici care pleacă în Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Вотум недоверия выдвинут на пленарном заседании парламента

Albasat

Japonia intră pentru a doua oară în stare de urgență din cauza infectărilor cu Covid-19

Albasat

Leave a Comment