ALBASAT
Societate

Echipamente medicale acordate spitalelor din Moldova, cu suportul UE și OMS

Echipamente medicale, în valoare de peste 685 de mii de euro, au fost acordate Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a restabili și trata pacienții cu forme medii și grave de respirație ca urmare a COVID-19. Este vorba despre 300 de concentratoare de oxigen, 600 de pulsoximetre și cinci ventilatoare de respirație artificială, care vor fi livrate în spitalele din țară, transmite IPN.

Ajutorul face parte din inițiativa finanțată de UE „Solidari pentru sănătate”, direcționată spre combaterea pandemiei în țările Parteneriatului Estic și care are scopul de a consolida reziliența sistemelor de sănătate și capacitatea țărilor de a răspunde la o situație de urgență în sănătate publică. Echipamentele vor fi distribuite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, conform necesităților instituțiilor medicale.

Cele cinci ventilatoare de respirație artificială sunt de ultimă generație, de cea mai înaltă performanță. Ele vor fi instalate în secțiile de terapie intensivă din cadrul instituțiilor strategice – Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican, Spitalul „Sfânta Treime” și Spitalul Clinic Bălți. Concentratoarele de oxigen sunt folosite în terapia cu oxigen, foarte necesară la pacienții cu COVID-19 spitalizați și care are o rată de succes înaltă la aplicare. Nu în ultimul rând, cele trei sute de concentratoare de oxigen vor putea fi folosite pe o perioadă mai îndelungată, acestea fiind livrate cu trei sute de seturi de consumabile, ce vor acoperi perioada de șase-șapte luni de utilizare.

Tot astăzi, Ministerul Sănătății a mai recepționat o donație de 600 de pulsoximetre din partea Guvernului federal al Germaniei, care urmează să ajungă în instituțiile de asistență medicală primară.

„Situația pandemică la nivel național a devenit una alarmantă. Numărul persoanelor care necesită internare este în continuă creștere, iar capacitățile sistemului spitalicesc necesită a fi consolidate. Grație ajutorului Uniunii Europene și OMS, sistemul național de sănătate este capabil să poată acorda asistență medicală de calitate pacienților. Apreciem înalt solidaritatea și sprijinul permanent al donatorilor și partenerilor de dezvoltare ale Republicii Moldova”, a spus Tatiana Zatîc, secretarul de stat al MSMPS.

„Uniunea Europeană și Statele sale membre sunt alături de cetățenii Republicii Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19. Livrarea de astăzi a echipamentelor este extrem de necesară în condițiile în care numărul de infectări este în creștere și pacienții au nevoie urgentă de acest suport, care poate să le salveze viața. Echipamentul oferit este suplinit și de o donație din partea Germaniei. Acționând împreună ca „Echipa Europa” și în parteneriat cu OMS, vom continua să oferim asistența necesară pentru sistemul medical din Republica Moldova, în contextul inițiativei Uniunii Europene „Solidari pentru sănătate”, a declarat Peter Michalko, ambasadorul UE la Chișinău, citat într-un comunicat de presă.

Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în Moldova, a subliniat că Organizația Mondială a Sănătății și Uniunea Europeană sunt în continuare alături de lucrătorii medicali din prima linie în lupta cu COVID-19. Potrivit lui, dotarea adițională cu echipamente medicale esențiale este de o importanță crucială – aceasta vine să salveze viețile oamenilor, ajutând la tratarea a cât mai multor pacienți.
 

Related posts

Cursul valutar oficial la 03.02.2022

Albasat

Водитель грузовика с 1,5 млн. евро предстанет перед судом за контрабанду

Albasat

Prevenirea infracțiunilor în Marinici: o inițiativă a Inspectoratului de Poliție Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni