ALBASAT

Energocom își schimbă sediul după criticile apărute în spațiul public

ActualitateSocietate

Consiliul de administrație al Energocom a decis rezilierea contractului de închiriere pentru actualul sediu și mutarea companiei într-un alt spațiu. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, decizia a fost luată în contextul criticilor din spațiul public legate de faptul că Energocom plătea peste 6 milioane de lei anual firmei partenerei omului de afaceri Arcadie Topalo, vizat într-un dosar penal, și de argumentele care au stat la baza alegerii sediului, transmite IPN.

Ministrul energiei susține că plata pentru chiria sediului reprezintă mai puțin de un ban din prețul unui metru cub de gaze. Totuși, acesta a precizat că impactul redus asupra tarifului nu exclude necesitatea asigurării transparenței în administrarea companiei de stat.

În același timp, ministrul a comentat și criticile privind salariile și cheltuielile Energocom. Potrivit acestuia, aproximativ 180 de persoane lucrează pentru asigurarea furnizării gazelor către consumatori, față de peste 260 la fostul furnizor. Totodată, Junghietu susține că toate cheltuielile de administrare ale Energocom reprezintă 54 de bani din factura pentru gaze.

Totodată, referindu-se la scumpirea gazelor, ministrul a declarat că peste 70% din tariful final este determinat de costul gazelor procurate de pe piața internațională. Potrivit lui, în ultimele luni, prețurile europene au crescut cu peste 40%, pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu, al reducerii livrărilor de gaze naturale lichefiate și al nivelului scăzut al stocurilor europene.

De asemenea, Dorin Junghietu, a respins și afirmațiile potrivit cărora Energocom ar fi utilizat creditul acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru cumpărarea valorilor mobiliare de stat. Ministrul afirmă că banii BERD pot fi utilizați doar pentru procurarea gazelor și energiei electrice, iar prima debursare pentru noul an gazier a avut loc abia la sfârșitul lunii septembrie. În context, ministrul a precizat că valorile mobiliare de stat ar fi fost cumpărate anterior din lichiditățile proprii ale Energocom.