ALBASAT
Fără categorie

Evoluția procesului de reglementare transnistreană, discutată la Minsk

Premierul Pavel Filip a apreciat faptul că Germania a oferit sprijin politic de durată în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, în special pe parcursul președinției germane în OSCE, și pentru că a susținut Rezoluția privind retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul Adunării Generale ONU.

Evoluția procesului de reglementare transnistreană și situația curentă privind integrarea europeană a Republicii Moldova au fost discutate astăzi, 1 noiembrie, la Minsk, de către premierul Pavel Filip și Dirk Wiese, coordonatorul federal pentru relații cu Rusia, Asia Centrală și țările Parteneriatului Estic, transmite IPN.

Citat într-un comunicat de presă al Guvernului, Pavel Filip a menționat că parcursul european al Republicii Moldova rămâne o prioritate, iar Guvernul este ferm angajat în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Dirk Wiese a apreciat eforturile Republicii Moldova în acest sens și a reconfirmat susținerea Germaniei pentru realizarea agendei europene a Moldovei.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind cooperarea moldo-germană în domeniul securitizații și educației, pledând pentru menținerea în continuare a unui dialog deschis.

La invitația premierului Pavel Filip, Dirk Wiese urmează să viziteze Republica Moldova la începutul anului viitor.

Întâlnirea de la Minsk a avut loc în marja reuniunii Grupului de bază al Conferinței pe probleme de securitate de la Munchen.

Related posts

Rusia a amendat rețeaua TikTok

AlbasatTV, Nisporeni

Locuri vacante la Nisporeni: Ce oportunități sunt disponibile în acest moment?

AlbasatTV, Nisporeni

Distribuția de compensații pe numărul de gospodării

AlbasatTV, Nisporeni

Anul Nou vine cu scumpiri ale carburanților

AlbasatTV, Nisporeni

Cum utilizăm artificiile în siguranță? Recomandări și măsuri preventive

AlbasatTV, Nisporeni

Republica Moldova e în proces de cuplare la piața de energie electrică europeană

AlbasatTV, Nisporeni

Moldova va plăti 54 de milioane de lei – cotizații organizațiilor internaționale

AlbasatTV, Nisporeni

52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta

AlbasatTV, Nisporeni

Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE

AlbasatTV, Nisporeni

Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Actualitate

Evoluția procesului de reglementare transnistreană, discutată la Minsk

Premierul Pavel Filip a apreciat faptul că Germania a oferit sprijin politic de durată în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, în special pe parcursul președinției germane în OSCE, și pentru că a susținut Rezoluția privind retragerea forțelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul Adunării Generale ONU.

Evoluția procesului de reglementare transnistreană și situația curentă privind integrarea europeană a Republicii Moldova au fost discutate astăzi, 1 noiembrie, la Minsk, de către premierul Pavel Filip și Dirk Wiese, coordonatorul federal pentru relații cu Rusia, Asia Centrală și țările Parteneriatului Estic, transmite IPN.

Citat într-un comunicat de presă al Guvernului, Pavel Filip a menționat că parcursul european al Republicii Moldova rămâne o prioritate, iar Guvernul este ferm angajat în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Dirk Wiese a apreciat eforturile Republicii Moldova în acest sens și a reconfirmat susținerea Germaniei pentru realizarea agendei europene a Moldovei.

Părțile au făcut un schimb de opinii privind cooperarea moldo-germană în domeniul securitizații și educației, pledând pentru menținerea în continuare a unui dialog deschis.

La invitația premierului Pavel Filip, Dirk Wiese urmează să viziteze Republica Moldova la începutul anului viitor.

Întâlnirea de la Minsk a avut loc în marja reuniunii Grupului de bază al Conferinței pe probleme de securitate de la Munchen.

Related posts

Festivalul-Concurs raional „Maria Drăgan” aduce folclorul la viață în satul Bălăurești

AlbasatTV, Nisporeni

Șoferii se pot informa despre accidentele existente pe o hartă online

AlbasatTV, Nisporeni

Prevederi noi privind gestionarea fondurilor și intervențiilor în agricultură

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment