Decizia Comisiei Electorale Centrale de a deschide 150 de secții de vot în străinătate a împărțit taberele printre juriștii de la Chișinău. În timp ce unii experți în domeniul electoral califică decizia CEC drept una cu vădită tentă politică, luată în favoarea unui concurent electoral, alți juriști spun că dreptul intrenațional, în general, nu obligă autoritățile Republicii Moldova de a deschide secții de vot în afara țării.
Experul în domeniul electoral Igor Boțan spune că decizia CEC era una previzibilă, în contextul în care, în ultima perioadă, instituția era supusă unor presiuni vizibile din partea factorilor politici.
„Lucrurile sunt organizate premeditat pentru a nu avea un scrutin așa cum ne obișnuiserăm în democrația noastră electorală. Sunt presiuni politice asupra CEC-ului. Sunt convins că membrii CEC sunt oameni foarte competenți, sunt oameni cunosc procesul electoral, de asta mă miră că CEC-ul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor societății”, a spus Igor Boțan în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
În acelașt timp, juristul Stanislav Pavlovschi, fost judecător la CEDO, spune că statul nu are obligația de a asigura secții de vot în străinătate. Totuși, dacă s-a mers pe formula asigurării dreptului la vot în afara țării, acest lucru trebuie să fie făcut în mod echitabil pentru toți conaționalii noștri stabiliți în străinătate.
„Dreptul la alegeri libere este un drept garantat de Convenția Europeană, dar statul este responsabil doar de interiorul țării. Astfel, în teorie, ei puteau să nu deschidă nicio secție de vot în străinătate. Dacă ați observat, alte țări nu prea au secții de vot pe teritoriul Republicii Moldova. Convenția nu garantează dreptul organizării votului în străinătate, inclusiv din motivul incapacității de a garanta legalitatea alegerilor într-un stat străin. Dar noi, pe calea democrației elective, am mers mai departe decât multe state avansate”, a spus Stanislav Pavlovschi.
Decizia CEC de a deschide 150 secții de vot în diaspora a fost luată după ce Curtea Supremă de Justiție a menținut în vigoare decizia Curții de Apel Chișinău, care a anulat hotărârea CEC privind deschiderea a 146 secții. Potrivit hotărârii instanței, în străinătate urmau să fie deschise nu mai puțin de 190 de secții de vot.
previous post