O expoziție comemorativă prilejuită de 90 de ani de la nașterea fostului președintele al Parlamentului, Alexandru Moșanu, a fost inaugurată în clădirea legislativului. Muzeul instituției parlamentare găzduiește o selecție de cărți și articole semnate de Alexandru Moșanu – istoric, academician și omul politic, precum și fotografii de arhivă care ilustrează viața și activitatea sa, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.
Vizitatorii vor putea rememora date și evenimente ce evocă personalitatea politicianului Alexandru Moșanu și vor avea ocazia să vizioneze și un material video cu secvențe din discursurile omului politic.
Alexandru Moșanu, născut la 19 iulie 1932, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-2001 și a deținut funcția de președinte al Parlamentului în perioada 1990-1993. A fost un remarcabil istoric și om politic, profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice, precum și membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viață în 2017, la vârsta de 85 de ani.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie