ALBASAT
Actualitate Societate

Facilități la înregistrarea caselor cu un nivel din sate și a întovărășirilor pomicole

Casele cu un nivel din localitățile rurale și întovărășirile pomicole vor putea fi înregistrate cu singura condiție ca proprietarul să declare pe propria răspundere că acestea respectă toate normele de siguranță și să execute lucrările de intervenție conform noului Cod al Urbanismului și Construcțiilor, votat de în primă lectură de Parlament, transmite IPN.

Noul cod vine să sistematizeze prevederile referitoare la etapele care sunt parcurse pentru edificarea unei construcții, începând cu concepția, proiectarea, autorizarea, execuția, exploatarea, urmărirea comportării în timp, precum și controlul statului în post-utilizarea construcțiilor. Cu referire la controlul de stat, noul cod conține prevederi care vizează scopul controlului, faptele care constituie încălcare în domeniul calității în construcții, autoritatea competentă în controlul de stat, modul de executare a controlului de stat etc.

Proiectul Codului mai conține prevederi referitoare la modul de emitere a certificatului de urbanism și a autorizației de construire/desființare. Astfel, autorizarea executării construcțiilor în localități se va face numai în baza documentației de urbanism, elaborată, expertizată, avizată și aprobată conform legii. În același timp, sunt prevăzute și unele excepții: pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3000 de locuitori eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare se va elibera conform unui regulament aprobat de Guvern. De respectiva procedură simplificată vor beneficia aproximativ 679 de localități, estimativ 1,5 milioane de locuitori.

Noile prevederi legale stipulează că certificatul de urbanism pentru proiectare va avea caracter facultativ în cazul în care documentația de urbanism și de amenajare a teritoriului nu va depăși 10 ani, în localitățile în care documentația de urbanism este actualizată, persoanele fizice sau juridice nu vor fi obligate să obțină și certificatul de urbanism.

Totodată, certificatul de urbanism și autorizația de construire/desființare pentru obiectele declarate de utilitate publică de interes național vor fi eliberate de către instituția din subordinea organului central de specialitate care va avea rolul de implementare a politicii statului în domeniul urbanismului și construcțiilor.

Noul Cod mai prevede crearea pentru prima dată în Republica Moldova a Registrului de stat al companiilor din domeniul urbanismului și construcțiilor, ținut de către Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică. Totodată, în scopul facilitării activității în domeniu a fost extinsă lista lucrărilor de construcție care se pot executa fără certificat de urbanism pentru proiectare și fără autorizație de construire.

Proiectul de lege urmează să fie votat în lectură finală.

Related posts

Vladimir Bolea: În ultima perioadă au fost importate doar 10 camioane de porumb din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

Ilie Ceban: Construcțiile neautorizate mereu au fost în vizorul autorităților publice locale

AlbasatTV, Nisporeni

Control de serviciu în privința unui procuror vizat într-un material jurnalistic

Albasat

Leave a Comment