ALBASAT

Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică

ActualitateSocietate

O femeie din Bălți a rămas fără mai bine de un milion de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au prezentat drept angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Prejudiciul reprezintă mai mult de jumătate din cele peste două milioane de lei cauzate victimelor în cazuri raportate recent, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, femeia, în vârstă de 64 de ani, a fost sunată de persoane necunoscute care au invocat necesitatea protejării banilor. Acestea au convins-o să transmită 950 de mii de lei și 15 mii de euro, bani proveniți din vânzarea unui imobil și contractarea unui credit.

Oamenii legii recomandă să nu fie transmise prin telefon datele cardului bancar, parolele sau codurile de autentificare. În cazul unui apel suspect, acesta trebuie încheiat, iar informația verificată direct la instituția invocată, folosind datele oficiale de contact.

Poliția îndeamnă cetățenii să sesizeze imediat autoritățile în cazul unei tentative de escrocherie și să evite orice decizie luată sub presiunea apelantului.