Dosarele privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale pentru anul viitor pot fi depuse începând de joi, 1 noiembrie, până la sfârșitul lunii. Solicitările vor fi înaintate la sediul Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Primăriei municipiului Chișinău sau pe adresa electronică: directia.cultura@pmc.md, transmite IPN.
Municipalitatea precizează că proiectele culturale urmează a fi înaintate la concurs pentru aria tematică de artă digitală și noile media; artele spectacolului; promovarea culturii scrise; muzică; patrimoniu cultural; educație prin cultură.
Setul de acte trebuie prezentat până la 30 noiembrie inclusiv și va conține cererea solicitantului în vederea susținerii financiare a proiectului cultural, documente care să confirme înființarea și funcționarea legală a entității solicitante, CV-ul persoanei fizice, regulamentul de organizare al proiectului cultural etc.
Informații privind componența dosarului și detalii relevante pot fi obținute la administrația Direcției generale cultură și patrimoniu cultural a Primăriei municipiului Chișinău.
- În România, amenzile de circulație neplătite duc la suspendarea permisului de conducere
- Ratele oficiale de schimb la data de 24.08.2026
- Vasile Tofan: Moldova își propune să dubleze schimburile comerciale cu Turcia în următorii 3-4 ani
- Rușii retrag masiv numerar din bănci, de frica naționalizării depozitelor
- 57 de microbuze noi pentru transportarea elevilor, transmise instituțiilor de învățământ din Republica Moldova

