Pe parcursul zile de joi și până în această dimineață, circa 15 800 de ucraineni au intrat în Republica Moldova, iar mai bine de jumătate dintre ei au intrat prin punctele de trecere Palanca și Tudora. Coloana de transport la frontieră s-a întins la finele zilei de ieri până la 20 de kilometri, iar pe timp de noapte a scăzut la opt kilometri. De dimineață, fluxul din nou crește, transmite IPN.
Ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, a declarat într-o conferință de presă că Poliția de Frontieră a triplat numărul de angajați la cele mai solicitate posturi.
Datele de la ora 08.00 arată că 3 100 de ucraineni au iești din țară, îndreptându-se spre România. Alți 320 de oameni au revenit în Ucraina. Majoritatea dintre acești cetățeni se deplasează cu propriile mașini. Pentru cei care erau fără transport au fost organizate autocare. Au oferit transport gratuit și persoane civile.
Până acum, peste 300 de oameni au solicitat azil, fiind vorba preponderent de copiii însoțiți de un adult. Persoanele care solicită ajutor sunt îndreptate la centrul de cazare a solicitanților de azil din Chișinău. De asemenea, oamenii s-au adresat la cele două centre provizorii care funcționează ca tabere de câmp, precum și la centrul Moldexpo. Capacitatea acestora este de circa 500-600 de locuri.
Ana Revenco a precizat că în incinta acestor centre, persoanele pot sta și mai mult de 72 de ore. Însă, persoanele care intră în Moldova spun în mare parte că merg la rude, la prieteni, dar și că vor căuta cazare pe cont propriu.
Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat o dispoziție prin care a permis cetățenilor ucraineni să intre pe teritoriul Republicii Moldova inclusiv cu acte de identitate interne și fără obligativitatea prezentării certificatului COVID-19. Minorii sunt admiși cu certificat de naștere, buletin de identitate intern sau pașaport. Automobilele pot intra pe teritoriul Republicii Moldova fără carte verde, cu condiția procurării acesteia în termen de 24 de ore.