100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România fost au sărbătoriți la Nisporeni. Zeci de oameni s-au adunat în Piața Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Nisporeni şi au participat la manifestațiile dedicate Centenarului Unirii. Îmbrăcați în straie naționale, cu steaguri, oamenii au mers la bustul regelui Ferdinand unde a avut loc o ceremonie solemnă de depunere a florilor. Evenimentul a continuat cu discursuri în incinta Casei Naţionale.
ION BOUROS, ŞEF-ADJUNCT AL OFICIULUI TERITORIAL UNGHENI AL CANCELARIEI DE STAT: „Toţi cei care sunt în sala aceasta, toţi sunt cu suflet şi inimă română, şi nu mor până când nu văd unirea. N-am să mor fiindcă am crescut pe malul Prutului, mama se juca în turcă cu copii de dincolo de Prut, satele de la Măcăreşti pană la Cotul Morii au fost sate de o parte şi de alta, sate româneşti. Vă chem la o conlucrare, toţi care sunt în sala aceasta indiferent ce funcţie, ce post au, sunt oamenii noştri, sunt oamenii noştri dragi care au trecut prin multe lucruri, prin multe încercări, care au demonstrat că putem face multe lucruri indiferent de opţiune politică, de partid şi aşa mai departe.”
GRIGORE ROBU, PRIMARUL ORAŞULUI NISPORENI:”Este un moment istoric, acum la o 100 de ani să ne întâlnim aici cu aceste 2 tricoloruri alături, care deocamdată sunt despărţite de un râu. Consider că istoria se repetă, se repetă odată la o 100 de ani, este de datoria noastră să spunem sus şi tare ceia ce vrem şi direcţia în care vrem să mergem.”
IURII CĂRBUNE, CONSILIER RAIONAL ŞI ORĂŞENESC: „Stăteam şi reflectam zilele acestea şi mă întrebam ce au avut în plus înaintaşii noştri faţă de noi, de au putut realiza unirea acum 100 de ani, când era o situaţie complicată în ţară. Am ajuns la câteva concluzii pe care aş vrea să le împărtăşesc cu dvs. Am constatat că înaintaşii noştri aveau mai multă credinţă, aveau mai mult curaj, aveau mai multă verticalitate şi erau dedicaţi cauzei unirii, ei gândeau înr–un fel şi ceia ce spuneau şi făceau.”
DUMIRTU LUPEI, PREŞEDINTELE ORGANIZAŢIEI TERITORIALE NISPORENI A ASOCIAŢIEI CULTURALE GINTA LATINĂ: „Astăzi şi noi avem nevoia explicăm, să venim, să ajungem la urechea fiecăruia, să ne asculte şi să îndreptăţim nelegiuirile care au fost făcute. Ne-au trebuit o 100 de ani ca să ne pierdem limba, ne-au trebuit 100 de ani ca să ne uităm portul, ne-au trebuit 100 de ani ca să ne pierdem din valorile naţionale şi ne întrebăm unde am ajuns, ce am făcut?”
CONSTANTIN OBOROC, EX-PRIM-VICEPRIM-MINISTRU: „Noi oamenii maturi care am trecut prin acele evenimente, am trecut prin lucruri foarte serioase care s-au produs aici. Suntem datori să gândim înainte şi să înţelegem cu ce se va termina acest deznodământ şi unde se va termina el şi unde va avea loc şi cum va avea loc acest deznodământ. Aceasta este datoria noastră, a politicienilor, cei care sunt la conducere să se gândească pragmatic cum şi încotr–o se mişcă lucrurile. După mine ele se mişcă exact spre două scenarii, primul, că aceasta va avea loc în urnă de vot, la refendum şi doi, că aceasta va avea loc la urna de vot, în alegerea unui parlament, în anumite circumstanţe care va trebui să dea răspuns la întrebările pe care le pune lumea aceasta şi tinerii, copii noştri.”
Centenarul unirii Basarabiei cu România a fost marcat la 27 martie, într-o ședință solemnă în Parlamentul de la București, unde a fost dezbătută și adoptată o declarație pentru celebrarea unirii din 1918.
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.