Guvernul a aprobat alocarea a 60 de milioane de lei, din fondul de urgență, pentru procurarea a 338 600 de doze de vaccin, la un preț estimativ de 10 dolari per doză, transmite IPN.
Potrivit Tatianei Zatîc, secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru diminuarea impactului pandemiei asupra populației, pe lângă respectarea măsurilor de protecție, este importantă imunizarea populației cu vaccin anti-COVID-19.
Conform estimărilor efectuate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), pentru atingerea țintei de vaccinare de 70% din populația țării, sunt necesare peste 4,8 milioane de doze, care vor fi recepționate atât pe Platforma COVAX, cât și din donațiile care au venit și care urmează să vină în țară.
Premeirul interimar Aureliu Ciocoi, a făcut un apel către deputați ca să permită Guvernului derogarea de la Legea privind achizițiile publice, în așa fel încât să poată purcede la negocieri directe cu producătorii, în ideea economisirii timpului.
- Nisporeni: Perspective pentru viitor – incluziunea copiilor romi ca angajament al comunității
- Pensia unui român cu 40 de ani vechime, după noua formulă: dublă față de media la Chișinău
- Prim-miniștrii României și Ucrainei au transmis mesaje de susținere noului Guvern Munteanu
- Incluziunea Romilor în școlile din Nisporeni – provocări, soluții și bune practici
- Incluziunea persoanelor cu nevoi speciale – drepturi, accesibilitate și sprijin comunitar (Emisiune TV)

