ALBASAT
Actualitate Societate

Guvernul a aprobat denunțarea a două acorduri semnate la Moscova și Ialta

Guvernul a aprobat denunțarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii, încheiat la Moscova la 9 decembrie 1994. Potrivit ministrului muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, acordul s-a dovedit a fi inaplicabil și nu a adus beneficii pentru Republica Moldova, deoarece acest acord nu a prevăzut un cadru specific de implementare prin care părțile semnatare să asigure o cooperare în domeniul protecției muncii, transmite IPN. Potrivit lui Alexei Buzu, în contextul aderării Republicii Moldova la UE, cadrul legal, dar și politicile de protecție a muncii au fost ancorate la practicile europene. Republica Moldova a transpus până în prezent 22 de directive în acest sens. În aceeași ședință, a fost denunțat Acordul privind schimbul de informații despre situațiile excepționale cu caracter natural și tehnogen, cooperarea informațională la lichidarea consecințelor lor și acordarea de ajutor populației sinistrate, semnat la Ialta la 18 septembrie 2003. Ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, a spus că Acordul se denunță din cauza lipsei de aplicabilitate, neincluderea Guvernului Republicii Moldova în schimbul de informații cu privire la situațiile excepționale cu caracter natural și tehnogen prevăzut în tratat, dar și necorespunderea prevederilor acordului cu relațiile din regiune actuale. Odată cu denunțarea unui Acordul sunt încetate efectele juridice ale acestuia.

Related posts

Iluminatul stradal în capitală nu va mai fi deconectat în orele de vârf

AlbasatTV, Nisporeni

Spania a ajuns într-o criză mai mare decât cea provocată de pandemie. Are miliarde de euro și nu știe ce să facă cu banii

Albasat

Cum a decurs prima zi de școală la Gimnaziul Șendreni din Nisporeni?

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment