Cabinetul de miniștri condus de premierul român desemnat, Marcel Ciolacu, a fost învestit de către plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului de la București, transmite IPN.
Marcel Ciolacu a spus că viziunea echipei sale pentru România înseamnă să pui poporul, pentru care lucrezi, în centrul politicilor publice pe care le promovezi. Potrivit lui, programul de guvernare pe care îl propune conține măsuri care țintesc rezolvarea problemelor cu care românii se confruntă.
„Îmi asum reforme structurale prin decizii ferme pe subiecte care au produs o scindare în societate: fie că vorbim de pensiile speciale sau de interzicerea cumulului pensiei cu salariul de stat”, a declarat premierul român desemnat în plen.
„Viziunea pentru națiune se construiește punând educația pe primul loc. Alături de specialiștii în educație, de profesori și Ministerul Educației vom construi un sistem de educație care să reflecte în mod corect respectul pentru dascăli, dar și pentru performanță”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi decretul privind desemnarea lui Marcel Ciolacu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru, după ce a avut consultări cu partidele și formațiunile parlamentare. Aceasta după ce, premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat luni că pleacă din funcție.
- Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice

