ALBASAT
Societate

HiSky învinuiește AAC de neprofesionalism și rea-intenție

Compania HiSky. care și-a anunțat ieri lansarea pe piața serviciilor aeriene, respinge acuzațiile formulate de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a Republicii Moldova, precum că ar activa în lipsa certificatului de operator aerian, transmite IPN cu referire la un comunicat HiSky.

„Compania HiSky își exprimă nedumerirea față de comunicatul remis în seara zilei de 20 februarie, 2020 de Autoritatea Aeronautică Civilă. Constatăm că AAC se expune pe aspecte care demonstrează un vădit caracter de neprofesionalism și chiar rea-intenție. Reiterăm faptul că compania HiSky se lansează pe piața serviciilor avia în parteneriat cu operatorul român Cobrex Trans – companie certificată de Autoritatea Română și EASA. Altfel spus, operarea zborurilor în contextul acestui parteneriat nu necesită un certificat de operator aerian eliberat de AAC din Moldova”, se spune în comunicat.

„Regretăm faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă adoptă poziții bazate pe rea-intenție”, afirmă Iulian Scorpan, directorul HiSky. El precizează că, în ajunul lansării, a avut o întrevedere la AAC în cadrul căreia a anunțat că zborurile vor fi efectuate în baza certificatului de operator aerian emis de autoritățile din România. „Dânșii au luat act de anunțul nostru, iar la sfârșitul zilei de 20..02.20 au decis să se bage în seama cu un comunicat total pe dinafara subiectului – fapt care demonstrează încă odată înverșunarea lor împotriva unui proiect de succes ca HiSky. Traduc: În cazul parteneriatului cu compania Cobrex Trans, AAC nu este partea a niciunui proces de certificare, câtă vreme noi zburăm sub un AOC eliberat de statul român – membru EASA  ”, a declarat Iulian Scorpan, directorul HiSky.

Compania face apel către AAC, dar și către instituțiile căreia se subordonează această entitate, să se abțină de la informații denaturate care compromit imaginea HiSky. În caz că aceste atacuri vor continua, HiSky își rezervăm dreptul să rezolve aceste dispute pe căi judiciare.

La textul comunicatului, HySky atașează o copie a certificatului de operator aerian al companiei Cobrex Trans, act care are menirea să confirme  faptul că cele două companii pot opera zboruri conform orarului anunțat. „Cobrex Trans a obținut toate autorizațiile de zbor în toate aeroporturile europene”, se mai precizează în document.

AAC a transmis ieri seara un comunicat prin care informează că a emis către HiSky o scrisoare privind refuzul eliberării certificatului de operator aerian. AAC anunță că a emis o interpelare către HiSky prin care solicită prezentarea documentelor ce țin de dreptul companiei de a comercializa bilete de avion în nume propriu.

Related posts

57 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Albasat

Petrocub a fost învinsă cu 0-2 de Maccabi Tel Aviv

AlbasatTV, Nisporeni

Șase deputați PDM părăsesc formațiunea

Albasat

Leave a Comment