ALBASAT
Societate

În ultimii 5 ani, și-au sistat activitatea redacțiile a peste 50 de ziare și reviste

În ultimii cinci ani, în Republica Moldova și-au sistat activitatea redacțiile a peste 50 de ziare și reviste, din cauza situației în care s-a pomenit sectorul distribuției edițiilor periodice. Cifrele au fost prezentate de vicedirectorul Moldpresa Grup SRL, Adrian Racu, într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit vicedirectorului, alte peste 50 de redacții, cu care Moldpresa Grup are în prezent încheiate contracte de distribuție a presei periodice, își vor micșora tirajele, iar drept consecință consumatorii nu vor mai avea acces la informație. „Chiar dacă dorim o societate informată, nu doar pentru bifă, dar pe bune, într-un final scad punctele comerciale prin intermediul căruia se distribuie presa”, constată Adrian Racu.

Adrian Radu a remarcat că, deși suntem în secolul 21, în era tehnologiilor informaționale, nu toată informația mediatizată online poate fi tratată cu încredere. „Deși toți strigă că avem acces la informație, întrebarea care apare este la care informație”, a remarcat vicedirectorul. „Chiar dacă suntem în perioada marilor schimbări, atât la nivel central, cât și la nivel local, această schimbare nu are nimic comun cu cei care au nevoie de informație”, a mai spus Adrian Radu.

Igor Blanari, un alt vicedirector al întreprinderii, a pus că doar consumatorul trebuie să decidă din ce surse să se informeze. „Chiar dacă avem o decizie de distribuire a publicațiilor periodice, de comercializare a presei, aceasta nu se respectă de către preturile de sector, de către funcționarii publici în general, punând impedimente difuzorilor de ziare, prin întocmirea diverselor acte de constatare, procese verbale, chiar și cu scrisori de evacuare”, a spus Igor Blanari.

Viorel Filimon, directorul Moldpres Grup, a menționat că „distribuția presei scrise și a altor publicații periodice este o activitate cu un puternic impact social, iar statul este obligat să o garanteze prin prisma asigurării libertății presei și a libertății de exprimare”. Potrivit directorului, problemele cu care se confruntă astăzi presa scrisă au apărut din cauza că autorităților publice locale nu au dorința de a conștientiza caracterul și impactul social al acestei activități.

Moldpres Grup SRL deține 235 de chioșcuri, situate în municipiul Chișinău și alte 11 orașe din țară. La rețeaua de chioșcuri se adaugă 45 librării din Chișinău și alte zece orașe ale țării.

Related posts

Realizarea unei reforme a administrației publice locale este inevitabilă, IPRE

Albasat

Piețele vor activa conform unui regim special. Copiii până la 7 ani nu vor avea acces

Albasat

Canada a autorizat vaccinul anti-Covid Pfizer pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani și devine prima țară care face asta

Albasat

Leave a Comment