ALBASAT
Societate

Igor Dodon anunță măsuri de susținere pentru agenții economici

Guvernul își va asuma acoperirea dobânzilor creditelor în mărime de șase fonduri de salarizare în loc de trei, cum a fost aprobat anterior. Perioada reeșalonării acestor plăți se extinde până la 31 decembrie 2021 și va include nu doar creditele luate de la băncile comerciale, ci și de la instituțiile de microfinanțare, transmite IPN.

„Anterior am propus, Guvernul a acceptat și Parlamentul a votat trei fonduri de salarizare – acoperirea dobânzilor– și doar până la sfârșitul anului curent. Acum venim cu propunerea de a acoperi, pentru întreprinderile care iau credite, credite noi, dobânzile pentru șase fonduri de salarizare. Asta nu înseamnă că aceste salarii vor fi utilizate pentru salarii doar. Pot fi mijloace circulante, investiții. Fiecare întreprindere decide”, a declarat președintele Igor Dodon, luni, după ședința conducerii de vârf a țării.

Președintele a explicat că în prezent fondul de salarizare în Republica Moldova este de circa patru miliarde de lei, iar șase fonduri de salarizare pentru toată economia înseamnă circa 24 de miliarde de lei. Actualmente, agenții economici au circa 28 de miliarde de lei credite în sectorul real al economiei. „Practic, prin această măsură noi acoperim dobânzile pentru toate creditele bancare care vor fi accesate de agenții economici”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit șefului statului, este vorba de o rată a dobânzii la credite de 8,7% în lei și mai mult de 4% în valută.

Related posts

Ambasadorul Kent Longsdon: SUA și Republica Moldova au multe de celebrat împreună

Albasat

România prelungește cu 30 de zile starea de alertă

Albasat

Fostul deputat Tudor Deliu s-a stins din viață

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment