ALBASAT
Societate

Igor Grosu despre echipa Nataliei Gavrilița: Sunt persoane cunoscute, lume bună

Președintele interimar PAS, Igor Grosu, spune că premierul desemnat, Natalia Gavrilița, va depune luni, la Parlament actele cu programul și echipa guvernamentală. Deși a evitat să ofere numele potențialilor miniștri, Grosu dă asigurări că este vorba despre o echipă de profesioniști, membri și simpatizanți ai PAS, informează IPN.

Liderul PAS spune că deputații formațiunii se vor prezenta la ședința Parlamentului în timpul căreia candidatul desemnat își va prezenta programul de guvernare, însă nu-și vor da votul pentru Cabinetul Gavrilița.

,,Dna Gavrilița luni depune actele în Parlament, prezintă programul și echipa de miniștri la nivel de acte. Procedural, urmează să fie convocat biroul permanent, eu presupun că ședința biroului va avea loc miercuri, astfel încât joi, când expiră cele 15 zile, să se consume prima tentativă”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii ,,Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Igor Grosu spune că numele potențialilor miniștri vor fi făcute public de Natalia Gavrilița și dă asigurări că echipa guvernamentală a fost creată pe baza profesionalismului, meritocrației și integrității.

,,Sunt persoane cunoscute, sunt din echipa PAS, oameni pe care i-ați mai văzut, dar haideți să mai așteptăm puțin și vom afla din prima sursă, chiar de la dna Gavriliță cine face parte din echipa guvernamentală. Va fi lume bună, oameni patrioți, bine intenționați”, a declarat Igor Grosu.

Președintele interimar PAS a anunțat că nu exclude scenariul eșuării primei tentative de învestire a Guvernului, iar ulterior a formalizării coaliției tacite PSRM-ȘOR și prezentării unui candidat la funcția de prim-ministru din partea acestei majorități parlamentare.

,,Noi suntem gata pentru ambele scenarii. Scenariul pe care noi ni-l dorim sunt alegerile anticipate, pe la sfârșitul lunii mai – început de iunie. Sau în cazul în care PSRM trișează, să intrăm în acțiune, Cabinetul de miniștri să-și exercite imediat atribuțiile”, a mai spus Igor Grosu.

Recent, președintele PSRM, Igor Dodon, a anunțat că fracțiunea PSRM nu va vota Guvernul condus de Natalia Gavrilița, iar alegerile parlamentare anticipate ar putea avea în luna iunie.

Related posts

Edificiile statului vor fi renovate pentru a spori eficiența energetică

AlbasatTV, Nisporeni

Выгнанный из Молдовы, Анатол Чуботару помогает Германии бороться с COVID-19

Albasat

Anatolie Topală: Pedagogii tineri vor beneficia de suport din partea statului în primii 5 ani de activitate

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment