Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2024 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului Prima Casă, va rămâne în mărime de 3% anual. În anii 2022-2023, băncile au aplicat o marja maximă similară, transmite IPN.
Potrivit unui proiect aprobat de Guvern, marja de 3% anual permite băncilor comerciale participante în cadrul Programului de stat Prima Casă să-și acopere costurile suportate pentru creditul ipotecar, precum și să acorde creditul Prima Casă pentru perioada de până la 25 de ani, termen stabilit în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.
Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. Conform datelor Ministerului Finanțelor, de atunci și până în prezent, prin intermediul programului au fost acordate credite cu o valoare cumulativă de peste 4,4 miliarde de lei, fiind procurate mai bine de 8 100 de locuințe. Din cei peste 8 100 de beneficiari, peste 5 570 sunt familii, iar peste 2 500 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a beneficiarilor este de 31 de ani.
- Polițiștii din raionul Nisporeni promovează siguranța tinerilor în cadrul campaniei „Educația pentru viață – Siguranța sexuală”
- Cursul valutar oficial la 14.11.2025
- Denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului
- Comisia UE a prezentat „Scutul pentru Democrație” care include suport pentru Moldova
- Incluziunea prin educație – șanse egale pentru toți copiii

