ALBASAT
Societate

În caz de urgențe, moldovenii pot solicita ajutor la Ambasada din Turcia

Din verificările efectuate până la ora actuală printre victimele cutremurului produs în sud-estul Turciei, la granița cu Siria, nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene precizează că linia telefonică pentru urgențe consulare de la ambasada Republicii Moldova de la Ankara este constituită în regim de permanență, transmite IPN.
 
„MAEIE, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la Ankara s-a autosesizat și a făcut demersuri pe lângă autoritățile locale cu privire la verificarea apartenenței la cetățenia țării noastre a victimelor cutremurului. Din verificările efectuate până în momentul actual, printre victime nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați în urma cutremurului”, precizează purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.

Responsabilii de la secția consulară sunt pregătiți să acorde asistența de specialitate, iar în caz de necesitate sau urgență consulară, cetățenii moldoveni pot solicita ajutor sau informații din partea misiunii diplomatice, inclusiv dacă sunt în posesia unor date vizând cetățeni ai Republicii Moldova din zonele afectate.

Informații suplimentare pot fi solicitate Adresa: Ceyhun Atuf Kansu Cad., no.106/22, Ehlibeyt mah., Balgat, Çankaya, Ankara, Republica Turcia sau la numărul de telefon: +90 312 446 55 27 (activ în programul de lucru al misiunii diplomatice).

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activă în regim de permanență pentru cetățenii Republicii Moldova, aflați în situație de urgență (deces, accident, situație de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate). Adresele de e-mail sunt: ankara@mfa.gov.md și consulat.ankara@mfa.gov.md.

Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia și Siria și a provocat sute de morți și răniți, au anunțat autoritățile din ambele țări.

Related posts

Acțiunile Facebook au scăzut cu 20%, după ce compania a anunțat că va investi și mai mult în metavers

AlbasatTV, Nisporeni

Meteorologii protestează alături de profesori și agricultori

AlbasatTV, Nisporeni

Vaccinarea cu Pfizer/BioNTech începe marți

Albasat

Leave a Comment