ALBASAT
Actualitate Societate

Înaltul comisar al ONU pentru refugiați salută angajamentul Moldovei de a proteja refugiații

Înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, Filippo Grandi, salută angajamentul Republicii Moldova de a proteja refugiații și îndeamnă la creșterea sprijinului atât pentru refugiați, cât și pentru comunitățile care îi găzduiesc. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu președinta țării, Maia Sandu, transmite IPN.

Potrivit înaltului comisar, timp de aproape doi ani, Guvernul și poporul Republicii Moldova au dat dovadă de curaj, determinare și căldură remarcabilă în primirea, protecția și asistența acordată refugiaților din Ucraina. „Ei sunt un exemplu pentru întreaga lume. În pofida sprijinului puternic primit la nivel global, situația actuală necesită un nivel și mai mare de solidaritate din partea comunității internaționale, pe măsura angajamentului neobosit al Moldovei”, a declarat Filippo Grandi.

Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de UNHCR Republicii Moldova în gestionarea crizei umanitare odată cu declanșarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Așa cum războiul în țara vecină se prelungește, șefa statului a vorbit despre angajamentul pentru protecția temporară a refugiaților, conform standardelor europene.

La începutul acestei săptămâni, UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, a solicitat continuarea sprijinului internațional pentru Planul de răspuns pentru refugiați în contextul situației din Ucraina (RRP), pentru a permite furnizarea asistenței atât de necesare pentru refugiații din Ucraina care caută siguranță în țările vecine, inclusiv în Republica Moldova.

Înaltul comisar ONU pentru refugiați a efectuat a treia sa vizită oficială în Moldova în perioada 18-19 ianuarie.

Related posts

A fost majorat plafonul de acces la ajutorul pentru perioada rece a anului

AlbasatTV, Nisporeni

Au murit doi lucrători medicali, confirmați cu COVID-19

Albasat

Alte 2 449 de cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 30 ianuarie 2022

Albasat

Leave a Comment