ALBASAT
Societate

Incendiul din Portul Giurgiulești a fost lichidat

Pompierii au lichidat incendiul izbucnit pe 20 ianuarie la al doilea rezervor din Portul Internațional Liber Giurgiulești, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, citat de IPN.

Focarul a fost stins complet marți în jurul orei 13.30 după ce pe parcursul a patru zile pompierii au depus eforturi pentru a lichida arderea. Tehnica grea a reușit să dezasambleze toate componentele rezervorului.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea, începând cu ziua de marți, a activității „Danube Oil Company”, până la remedierea încălcărilor depistate. Totodată, Agenția pentru Supraveghere Tehnică a dispus demolarea silozurilor neconforme, materialele controalelor urmând să fie transmise Procuraturii pentru examinare.

Incendiul din 20 ianuarie a fost precedat de un caz similar care a avut loc pe 16 ianuarie 2023. În urma mocnirii unei încărcături de peste 1000 tone produs de șrot de floarea soarelui a avut loc prăbușirea cisternei. Anul trecut, p15 septembrie, pe teritoriul portului a fost înregistrat primul incident cu prăbușirea a două silozuri metalice pentru depozitarea șrotului în granule de floarea soarelui. Pe 13 noiembrie, în interiorul a două din cele patru silozuri a fost înregistrată creșterea temperaturii, iar la data de 30 decembrie, în timpul acțiunilor de evacuarea a produsului din interiorul silozurilor, unul dintre acestea s-a incendiat.

Related posts

Investiții în dezvoltarea infrastructurii drumurilor și a transportului din Chișinău. Totalurile anului 2022

AlbasatTV, Nisporeni

China amenință Elveția: Sancţionaţi-ne şi relaţiile vor avea de suferit

AlbasatTV, Nisporeni

Pe lângă Ministerul Agriculturii va fi creat un consiliu format din fermieri

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment