ALBASAT
Societate

Incendiul la o biserică din Călărași

O biserică din orașul Călărași a fost cuprinsă de flăcări. Focul s-a răspândit atât în interiorul locașului, cât și pe acoperiș. Pompierii au muncit la stingerea incendiului mai bine de două ore.

Este vorba despre biserica din strada Grigorie Ureche, 1 A din Călărași. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10.30. Flăcările s-au extins în interior pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. La fața locului pentru stingere au fost trimise cinci autospeciale de intervenție.

Inspectoratul General pentru Situații de urgență precizează că în urma arderii nu au fost raportate victime. Totodată, s-a reușit salvarea unei alte clădiri din apropiere, cu suprafața de 40 de metri pătrați.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că incendiul a fost localizat în circa 40 de minute, iar lichidarea completă a fost dată după două ore de la izbucnire. Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Conform IGSU, duminică noaptea și pe parcursul zilei de luni, salvatorii și pompierii au intervenit în circa 40 de situații de risc.

Related posts

Nicolae Roșca este noul președinte al Curții Constituționale

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Grosu este înaintat la funcția de premier

Albasat

Echipamentele medicale procurate de OMS vor ajunge în 56 de instituții de profil din Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment