Semnificație
Spre deosebire de Postul Mare, postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel, împreună cu celelalte 2 posturi de peste an, sunt mai noi. Acest post era ținut la început numai de comunitățile monahale și abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.
Postul Sfinților Apostoli este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Totodata, prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime; din acest motiv acest se mai numea și Postul Cincizecimii.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an. Postul ţine până în ziua de 29 iunie/12 iulie. Durata lui poate varia de la 8 zile până la 42 de zile.
Pe parcursul acestui post, sâmbăta și duminica biserica face dezlegare la peşte. De asemenea, avem dezlegarea la peşte în zilele de luni, marţi și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare.
Istorie
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituțiile Apostolice. Marturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii.
Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, Sfântul Petru a purtat numele de Simon. El era originar din orașul Betsaida Galileii, care se afla în partea de nord a Țării Sfinte. Petru era pescar, la fel ca și fratele său Andrei. Amândoi au fost mai întâi ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Petru a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și la Roma.
Sfântul Pavel se numea Saul înainte de convertirea de pe drumul Damascului. A predicat Evanghelia atât evreilor, cât și păgânilor, de aici numele de „Apostolul neamurilor” și este considerat „primul şi cel mai important teolog al Bisericii primare şi chiar al Bisericii din toate timpurile.”
Ei sunt considerați ocrotitori ai celor aflați în închisori și din cauza că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.
Moaștele celor doi apostoli se găsesc la Roma: ale Sfântului Petru în Biserica San Pietro din Vatican, ale Sfântului Pavel în Bazilica San Paolo Fuori le Mura.