Inflația anuală a coborât până la nivelul de 4,2% în decembrie 2023 sau cu 4,4 puncte procentuale față de septembrie, fiind puțin mai joasă decât s-a așteptat. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, abaterea nesemnificativă a fost cauzată, în principal, de scăderea neanticipată a tarifului la energie electrică în luna noiembrie și de reflectarea în statistică a compensațiilor acordate populației pentru resurse energetice în perioada rece a anului, transmite IPN.
„Măsurile restrictive de politică monetară adoptate de BNM la momentul oportun, din vara anului 2021 până la sfârșitul anului 2022, alături de aprecierea leului și de scăderea prețurilor regionale la resurse energetice și la produse alimentare, au contribuit semnificativ la scăderea inflației”, precizează instituția.
Rata anuală a inflației va oscila neesențial în jurul țintei de 5%, rămânând în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale în următoarele opt trimestre. Cererea agregată va fi dezinflaționistă pe întreaga perioadă de prognoză din cauza cererii externe slabe, finanțării reduse a consumului și a condițiilor monetare restrictive. Recolta bogată din 2023 și impulsul fiscal pozitiv, începând cu trimestrul II 2025, vor atenua descreșterea cererii agregate.
Potrivit Băncii Naționale, inflația medie anuală va fi în jur de 4,7% în anul curent și, respectiv, 4,5% în anul viitor.
„Tendințele anticipate în rundele anterioare rămân valabile în mare parte. Prognoza inflației a fost micșorată ușor pentru trimestrul I 2024 și ridicată pentru restul perioadei comparabile. Prognozele inflației de bază și a prețurilor reglementate au fost majorate, în principal, din contul majorării accizelor și, respectiv, a reestimării impactului reflectării compensațiilor acordate populației pentru resurse energetice în perioada rece a anului. Prognozele prețurilor la produse alimentare și la combustibili au fost diminuate”, se arată într-un comunicat de presă al BNM.
Raportul asupra inflației februarie 2024, care conține analiza situației economice interne și externe și prognoza pe termen mediu a inflației, va fi prezentat de guvernatorul BNM și publicat pe pagina web oficială pe 13 februarie.
previous post