ALBASAT
Actualitate Societate

Inspectoratul Social de Stat constată abuz de putere la modificarea contractelor cu asistenții personali din Chișinău

Inspectoratul Social de Stat a constatat abuz de putere la modificarea contractelor de muncă cu asistenții personali din Chișinău. În urma controalelor efectuate de instituțies-a depistat că aceste contracte au fost modificate fără a lua în considerație situația și părerea beneficiarului vizavi de decizia luată, ceea ce vorbește despre „un abuz de putere și nerespectarea dreptului beneficiarului”, a menționat Angela Chirilov, director al Inspectoratului Social de Stat, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Angela Chirilov a comunicat că Inspectoratul a efectuat misiuni de control atât la Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului în municipiul Chișinău, cât și la Direcția generală asistență medicală și socială, reieșind din sesizările adresate de cetățeni, avocații beneficiarilor de serviciu, Oficiul Avocatului Poporului. Inspectoratul a examinat dosarele beneficiarilor și motivele pentru care au fost suspendate contractele de muncă și, respectiv, serviciile pentru beneficiari, precum și temeiul pentru modificarea contractelor.

„Situațiile sunt foarte grave și în asemenea cazuri prestatorul de servicii este obligat să ia măsuri, să discute, în primul rând, cu beneficiarul despre situația în care se află și despre ulterioara situație după suspendarea serviciului. Beneficiarul ar trebui să-și expună opinia vizavi de decizia luată și împreună să se găsească o soluție alternativă”, a spus Angela Chirilov. Directorul Inspectoratului Social de Stat a precizat că unul din rapoartele de control a fost transmis Centrului Național de Anticorupție.

Vasile Cușca, secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a spus că ministerul s-a adresat în instanța de judecată pentru a anula ordine emise de către Direcția generală asistență medicală și socială și Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului în municipiul Chișinău. În luna ianuarie-februarie, ministerul a intervenit cu ajutor financiar unic pentru familiile care beneficiază de asistență personală și pentru familiile care îngrijesc la domiciliu un copil cu dizabilități severe în sumă de 5000 de lei.

„Acum suntem în proces de a acorda suport financiar unic pentru angajații din sistemul de asistență socială, inclusiv pentru angajații din municipiul Chișinău. Ieri, am semnat ultimele liste cu aceste propuneri pentru acest suport financiar unic pentru angajați. Din municipiul Chișinău avem circa 400 de angajați care vor beneficia de acest suport unic. Acestea sunt angajații din direcțiile de asistență socială, angajații din unele servicii care sunt în subordinea direcțiilor de asistență socială din municipiul Chișinău. Sporul va fi de 6000 de lei pentru unii angajați, 5000 de lei pentru alți angajați, pentru personalul auxiliar va fi un ajutor de 3500 de lei. În următoarele săptămâni, banii vor putea fi ridicați de către oameniˮ, a spus Vasile Cușca. Secretarul de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale a spus că, la începutul lunii aprilie, după ce vor fi semnate toate documentele cu parteneri și donatori, va fi acordat suportul financiar pentru asistenții personali din municipiul Chișinău.

Related posts

Oфициальный курс валюты на дату 22.05.2020

Albasat

Criza umanitară din Liban este pe punctul de a începe. Țara suferea deja de o criză economică majoră

Albasat

164 новых случая инфицирования COVID-19. Пять из них импортированы

Albasat

Leave a Comment