ALBASAT
Actualitate

Instagram lansează un concurent direct pentru YouTube

Instagram a prezentat, la un eveniment organizat în San Francisco, o secţiune dedicată exclusiv conţinutului video de lungă durată: IGTV.

Noul IGTV permite utilizatorilor să urce şi să vizioneze filmări cu o lungime de până la o oră. Până acum, limita de timp pentru clipurile postate pe Instagram era de 1 minut.

Este evident că ţinta serviciului deţinut de Facebook este YouTube, asta în ciuda faptului că, spre deosebire de platforma video a celor de la Google, Instagram nu-şi va recompensa direct creatorii de conţinut, scrie News.ro.

IGTV este atât o aplicaţie nouă, dedicată exclusiv filmărilor verticale de până la o oră, cât şi o secţiune internă a Instagram care grupează această formă de conţinut într-un tab nou.

Utilizatorii pot ajunge în noua secţiune apăsând un buton ce poartă simbolul unui televizor şi care este plasat colţul din dreapta sus, deasupra zonei cu Stories.

În IGTV aceştia vor descoperii clipuri recomandate şi populare la nivel global ori local şi vor putea naviga printre filmări printr-un swipe orizontal.

Aplicaţia dedicată IGTV este deja disponibilă la nivel global pe Android şi iOS, iar upload-ul filmărilor lungi va fi disponibil tuturor utilizatorilor, mai puţin conturilor recent create.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Nisporeni.

Related posts

Lista secțiilor de votare deschise în Franța pentru scrutinele din 20 octombrie

AlbasatTV, Nisporeni

Automobilele cu motor electric și cele hibrid, tot mai populare în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

În 2023 în bugetul asigurărilor sociale de stat s-au acumulat 38604,4 milioane de lei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment