ALBASAT
Societate

Ion Manole: Expulzarea profesorilor turci caracterizează Moldova prin cuvântul „rușine”

Pe plan internațional, situația cu expulzarea profesorilor turci caracterizează Republica Moldova prin cuvântul – „rușine”, pentru că acțiunea a reprezentat un act rușinos de injustiție asupra profesorilor și a familiilor lor. Declarația a fost făcută de Ion Manole, directorul executiv al Asociației Promo-LEX în cadrul dezbaterilor publice „Doi ani de la expulzarea profesorilor turci: lecții învățate, lecții de învățat”, organizate de Agenția de presă IPN.

Ion Manole a făcut asocierea dintre cazul profesorilor turci cu cazurile de răpire și transportare ilegală a persoanelor care au loc în regiunea transnistreană, aflată sub regimul separatist. „Noi încercăm să atragem atenția asupra unor probleme și fenomene care există în Republica Moldova pe un teritoriu pe care nu-l controlează autoritățile constituționale. Vrem să prevenim repetarea acestor situații pentru alte persoane. Atunci când autoritățile constituționale procedează la fel ca cele din stânga Nistrului, este foarte greu să dau o caracteristică cine are mai multă legitimitate”, a spus directorul executive al Asociației Promo-LEX.

Ion Manole a mai remarcat că societatea din Republica Moldova trebuie să se mobilizeze, oferind drept exemplu mobilizarea cetățenilor la protestele din Belarus. Potrivit lui, oamenii trebuie să-și dea seama că modul în care se comportă zi de zi dezvoltă o societate.

În altă ordine de idei, Ion Manole a spus că societatea civilă din Republica Moldova, „spre regret, probabil, oglindește starea de lucruri din întreaga societate”, pentru că aceasta se consolidează doar atunci când se atestă o situație gravă, așa cum s-a întâmplat la 7 aprilie 2009 sau alte situații mai dificile.

„Din punctul meu de vedere, noi nu am fost capabili să ne mobilizăm în așa fel, încât să fim alături de aceste victime și familiile lor pe parcursul a doi ani de zile. O spun cu regret, dar, pe de altă parte, îmi dau seama că suntem destul de puține organizații neguvernamentale în adevăratul sens al cuvântului care se implică. Avem nevoie de activiști și ONG-uri care să dea o mână de ajutor”, a adăugat Ion Manole.

Dezbaterile publice „Doi ani de la expulzarea profesorilor turci: lecții învățate, lecții de învățat”, sunt ediția a 150-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

15 milioane de dolari, transferați din Rusia pentru coruperea alegătorilor din Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Suma plăților informale în școlile din ţară depășește 780 de milioane de lei anual

Albasat

Emoții captate în imagini: Primul sunet de clopoțel la Liceul Mircea Eliade din Nisporeni (GALERIE FOTO)

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment