Sub genericul „Europa Verde Acasăˮ, a fost lansată la Chișinău a doua ediție a expoziției de tehnologii eco și protecția mediului – „ECO & GREEN EXPOˮ. Noutatea acestui an este „Alea Ambasadelor”, în cadrul căreia mai multe țări vor promova experiențe privind protecția mediului, soluții identificate și politici din domeniu. Participanții la inaugurare au menționat că mediul este o prioritate nu doar în Uniunea Europeană, dar și în Republica Moldova și s-au angajat să implementeze standardele europene în tot ce ține protecția mediului și calitatea vieții, transmite IPN.
Ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a subliniat importanța evenimentelor precum expoziția „ECO & GREEN EXPOˮ în a-i aduna pe toți cei care promovează afaceri prietenoase mediului, economia verde, economia circulară. În contextul lansării expoziției în Ziua Mondială a Mediului, ministrul a îndemnat la protejarea mediului. „Orice acțiune a noastră are un impact asupra mediului și suntem datori să facem un mediu mai curat ca generațiile noastre să fie recunoscătoare nouă pentru acest lucruˮ, a spus oficialul.
În standurile celor circa 50 de participanți la expoziție, din Republica Moldova și de peste hotare, vor fi promovate surse alternative de energie, transport ecologic electric, stații de alimentare a acestuia, afaceri ecologice, creditarea acestora. „Uniunea Europeană deschide piața sa pentru produsele care respectă anumite standarde de mediu și noi, care suntem stat candidat și vrem să beneficiem din potențialul de export în cea mai mare piață globală care este piața Uniunii Europene, trebuie să aducem standardele de mediu aici, la noi acasă. Asta este inevitabilˮ, a declarat ministrul energiei, Victor Parlicov.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a comunicat că expoziția marchează „începutul Săptămânii Verde Europene și a unei serii de evenimente care vor urma în lunile viitoare pentru a crește gradul de conștientizare, pentru a stimula dialogul și a promova găsirea unor soluții constructive în ceea ce privește utilizarea resurselor de apă în prezent și în viitorˮ. „Să profităm de acest moment pentru a impulsiona tranziția ecologică cu ambiție, inovație și determinare. Să construim împreună o lume mai ecologică, curată, sănătoasă și rezistentă pentru generațiile viitoareˮ, a notat diplomatul european.
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România, Laurențiu-Alexandru Păștinaru, a asigurat Republica Moldova de toată susținerea României în ceea ce privește integrarea țării în Uniunea Europeană și în zona de legislație de mediu.
Forumul expozițional include un program de seminare, activități de promovare a acțiunilor, tehnologiilor, produselor și serviciilor eco. Expoziția poate fi vizitată în perioada 5-7 iunie la Moldexpo.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul