Localnicii din satul Aluatu din raionul Taraclia nu au reușit să-și aleagă duminică primarul. La urne s-au prezentat doar 79 de votanți, aceasta reprezentând nici 11% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale. În aceste condiții, în două săptămâni vor fi organizate alegeri repetate, transmite IPN.
Duminică la urnele de vot din satul Aluatu erau așteptați 770 de alegători, iar pentru a fi declarate valabile alegerile urmau să voteze cel puțin 154 de cetățeni cu drept de vot din localitate, adică cel puțin 20% din alegători.
În cazul în care alegerile sunt declarate nevalabile, Comisia Electorală Centrală dispune organizarea, în termen de 2 săptămâni, a votării repetate cu aceleași candidaturi și aceleași consilii și birouri electorale.
- Un bărbat din capitală a pierdut peste jumătate de milion de lei într-o escrocherie telefonică
- Guvernul din Afganistan a interzis funcționarilor publici și militarilor să utilizeze smartphone-uri
- Deputații ungari au votat în unanimitate să își reducă salariile cu 40%
- Fermierii din Fălești ies la protest cu tehnica și utilajele agricole
- Moldovagaz va asigura aprovizionarea regiunii transnistrene cu gaze naturale până la sfârșitul anului

