Portal de știri
Fără categorie

Mai multe instituții de cultură vor fi iluminate în culorile drapelului României

Cu ocazia Zilei Naționale a României și a împlinirii a 100 de ani de la Unirea din 1918, în semn de înaltă recunoștință pentru sprijinul continuu oferit Republicii Moldova, clădirile mai multor instituții de cultură din Chișinău vor fi iluminate în această seară în culorile drapelului României.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, vor fi iluminate artistic Biblioteca Națională, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Istorie, Teatrului Național ,,Mihai Eminescu” şi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Către ora 17.00, şi clădirea Parlamentului va fi iluminată în culorile tricolorului, transmite IPN.

Cooperarea în domeniile educației, culturii și cercetării dintre Republica Moldova și România a înregistrat pe parcursul anilor succese care s-au materializat în proiecte preum reparația și dotarea a peste 800 de grădinițe, donarea a circa 200 de microbuze școlare. Este vorba şi de reabilitarea clădirii Muzeului Național de Artă, restaurarea Sălii cu Orgă, construcția noului edificiu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul. Totodată, este menţionată oferirea burselor de studii pentru tinerii din Republica Moldova.

Related posts

Nicu Popescu: Neutralitatea Moldovei nu înseamnă demilitarizare și izolare pe plan extern

AlbasatTV, Nisporeni

Acord la nivel de experți: încă 27 mln de dolari de la FMI din totalul de 287 mln

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Japonia

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 01.12.2022

AlbasatTV, Nisporeni

O secţie de Taekwondo a fost inaugurată la L. T. „Mircea Eliade” din oraşul Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile oferite de Î.M. „Iurceni Servicii”

AlbasatTV, Nisporeni

Echipa Asociației de fotbal din Nisporeni, câștigătoarea turneului republican de mini-fotbal între veterani

AlbasatTV, Nisporeni

Un nou pas spre construirea apeductelor ce vor asigura cu apă din România localități din Nisporeni și alte raioane

AlbasatTV, Nisporeni

Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din or. Nisporeni, gazda seminarului raional la matematică

AlbasatTV, Nisporeni

Ambasadoarea Republicii Moldova în Suedia, numită prin cumul în alte trei țări

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment