ALBASAT
Societate

Maia Sandu: Avem 10 zile în care să muncim împreună, să salvăm țara din ghearele bandiților

Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de președinte, Maia Sandu, face apel la cetățenii din țară și de peste hotare să sune părinții, rudele, prietenii pentru a-i convinge să iasă la vot pe data de 15 noiembrie. „Oameni buni, e de datoria noastră să alungăm bandiții de la conducerea țării noastre”, a declarat Maia Sandu  în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„Ca să se mențină la putere, Igor Dodon a cerut ajutorul celor mai mari bandiți, în schimb eliberându-i pe aceștia din închisoare sau micșorându-le termenul de condamnare. Acești bandiți astăzi umblă pe la agenți economici și cu pistolul la tâmpla oamenilor, cer bani pentru a finanța campania lui Igor Dodon.  La fel de grav, tot de dragul banilor, Dodon i-a dat undă verde lui Platon pentru o nouă hoție bancară de proporții. Dodon încearcă să ascundă realitatea prin minciuni, dar adevărul este că Dodon pune la cale un următor furt al miliardului. Dodon le promite protecție tuturor hoților care îl sprijină în această campanie electorală. El este disperat, se simte ca o fiară încolțită și, după ce a vândut țara, este gata să-și vândă și viitorul oamenilor din Republica Moldova”, susține Maia Sandu.

Potrivit ei, pe 15 noiembrie Igor Dodon va fi dat jos. „În primul rând, o să începem o luptă crâncenă împotriva tuturor bandiților și hoților. Vom începe o luptă dură împotriva tuturor judecătorilor și procurorilor care protejează hoții și bandiții. Voi declara combaterea corupției prioritate de securitate națională și voi insista pe înăsprirea considerabilă a pedepselor pentru corupția politică. Voi insista pe înăsprirea pedepselor pentru trădare de țară, așa încât nimeni să nu mai îndrăznească vreodată să-și vândă țara și interesele cetățenilor”, a menționat lidera PAS.

Candidata afirmă că, în calitate de președinte, va întreprinde toate acțiunile necesare pentru a dizolva actualul Parlament. Politiciana a mai adăugat că fiecare dintre noi poate contribui la scoaterea Republicii Moldova din ghearele corupților și bandiților.

Related posts

Liceul Teoretic „Boris Cazacu” din or. Nisporeni, gazda seminarului raional la matematică

AlbasatTV, Nisporeni

MAE: Ambasada Republicii Moldova la Kiev activează în regim de atenție sporită și alertă preventivă

AlbasatTV, Nisporeni

Zilele Filmului Românesc au debutat la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment