Dacă reglementarea conflictului transnistrean nu va avea loc până la aderarea țării la Uniunea Europeană, reintegrarea se va produce după procesul aderării. O spune președintele Maia Sandu, potrivit căreia malul drept al Nistrului s-ar putea integra în Uniunea Europeană primul, iar malul stâng o va face ulterior, când cetățenii din regiunea transnistreană vor sesiza avantajele eurointegrării. Maia Sandu respinge ideea unei renunțări la regiunea transnistreană și spune că procesul aderării va avea loc în doi pași, dacă circumstanțele geopolitice nu vor fi favorabile soluționării conflictului transnistrean în următorii ani, notează IPN.
Președintele Maia Sandu spune că chiar dacă diferendul transnistrean va rămâne nesoluționat, el nu reprezintă un impediment în procesul aderării la Uniunea Europeană. Potrivit șefei statului, regiunea transnistreană s-ar putea integra în Uniunea Europeană ulterior.
„Dacă în 3-4 ani nu vor exista circumstanțe geopolitice grație cărora să soluționăm conflictul transnistrean, noi deja am analizat acest subiect. Republica Moldova nu poate sta pe loc, trebuie să devenim membru al Uniunii Europene, iar Uniunea Europeană nu spune că, dacă nu va exista reintegrarea, este imposibilă aderarea la UE. Pe de altă parte, oamenii noștri de pe malul stâng vor vedea ce înseamnă integrarea în UE pentru că la noi calitatea vieții va crește mult. Vedem asta din experiența tuturor statelor care în ultimii 20 de ani au devenit membre ale Uniunii Europene. Problema va fi soluționată ulterior, dacă nu o vom putea soluționa până la aderarea Moldovei în UE. Nu este o renunțare la regiunea transnistreană. Acest proces poate avea loc în doi pași. Nu putem încă 30 de ani să ne aflăm în această situație, când nici democrația nu se consolidează, nici calitatea vieții nu crește”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” de la TV8.
Maia Sandu spune că prioritatea Chișinăului este aderarea la UE, iar conflictul nesoluționat din stânga Nistrului nu mai poate stopa acest proces. Președintele Republicii Moldova spune că aderarea țării la Uniunea Europeană ar putea avea loc până în anul 2030, dacă societatea va rămâne unită și vor fi îndeplinite toate condiționalitățile Uniunii Europene.
„Pentru noi Uniunea Europeană este o prioritate. Acolo vom putea trăi în pace, pentru că UE este un proiect al păcii. Pe de altă parte, vedem că Rusia înseamnă război, sărăcie. Cred că avem șanse bune de integrare europeană, trebuie să ne concentrăm pe agenda noastră internă. Să realizăm reformele demarate. Avem șanse reale ca până la sfârșitul acestui deceniu să devenim stat membru UE”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
În luna octombrie, Comisia Europeană urmează să prezinte un raport privind progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea celor 9 condiționalități impuse la obținerea statutului de țară candidată la aderare. În funcție de raportul Comisiei Europene, Consiliul European ar putea decide în luna decembrie deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.
- 52% din absolvenții de licee și-au continuat studiile în Moldova, anul acesta
- Clădirile publice și comerciale vor limita iluminatul interior cu cel puțin 30%. Decizie CSE
- Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI
- Din 1 ianuarie, energia electrică produsă ziua va fi tranzacționată doar pe piața internă
- Consumul de pește crește. MAIA: Alege produs local de Crăciun și tot anul