ALBASAT
Actualitate Diverse Societate

Maia Sandu: Este nevoie să facem schimbări în echipa de guvernare

Președinta țării, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, admite remanieri guvernamentale până la finalul acestui an. În timpul unei dezbateri electorale organizate de Compania Teleradio-Moldova, Maia Sandu a recunoscut că există domenii restante în activitatea executivului, iar asta va determina remanieri în viitorul apropiat. Șefa statului a declarat că, dacă unii membri ai echipei guvernamentale au încălcat legea, instituțiile statului sunt încurajate să ia atitudine și să sancționeze orice abuz, transmite IPN.

Maia Sandu a recunoscut că unele voturi împotriva referendumului din 20 octombrie sunt voturile cetățenilor care și-au exprimat astfel nemulțumirea față de guvernarea PAS. „Cu siguranță, au fost voturi de protest și asta este firesc. Noi respectăm și recunoaștem motivele acestui vot de protest. O problemă sunt voturile cumpărate, în niciun caz voturile de protest. Democrația este și despre susținere, dar și despre votul de protest. Da, am comis mai multe greșeli, chiar dacă intențiile noastre au fost bune și chiar dacă au fost mai multe crize. Au fost oameni care s-au descurcat mai bine și oameni care s-au descurcat mai puțin bine, din diferite motive”, a spus Maia Sandu.

Candidata PAS a recunoscut că sunt necesare remanieri guvernamentale și a precizat că acestea ar putea avea loc până la finalul anului 2024. De asemenea, a încurajat instituțiile statului să acționeze dacă există membri ai echipei guvernamentale certați cu legea. „Acolo unde este o problemă de integritate, instituțiile statului trebuie să vină și să-și spună cuvântul. Nici nu m-am gândit vreodată să îngrădesc activitatea instituțiilor statului atunci când e vorba de integritate. Și sunt libere și astăzi să meargă și să pună cătușe unuia sau altuia, dacă există motive. Da, cred că este nevoie să facem schimbări în echipa de guvernare. Am auzit cetățenii. Am discutat în multe localități, am auzit care sunt pretențiile și, în special, pe ce domenii oamenii se așteaptă la lucruri făcute mai bine. Eu cred că acest lucru trebuie să se întâmple până la finalul acestui an”, a mai spus Maia Sandu.

Candidata PAS a făcut apel către toți cetățenii să vină  pe 3 noiembrie la urne și să-și exercite liber și conștient opțiunea de vot. Maia Sandu a menționat că scrutinul este crucial pentru viitorul european al Republicii Moldova. „Faptul că suntem dezamăgiți, și eu recunosc că sunt oameni dezamăgiți, dar asta  nu înseamnă că trebuie să dăm foc la țară. Nu înseamnă că trebuie să dăm țara pe mâna hoților. Noi am luptat din greu să alungăm hoții de la guvernare. Amintiți-vă cât efort ne-a luat ca să scăpăm de ei. Da, e mare problemă că ei nu stau la închisoare, dar cel puțin nu sunt la butoane. Nu sunt în funcții publice ca să-și împartă banii. Și acesta este un argument pentru toată lumea, indiferent că vă place sau nu de mine. La parlamentare fiecare o să poată să-și voteze partidul de care-i place”, a mai spus Maia Sandu.

La dezbaterile electorale organizate de Compania Teleradio-Moldova nu s-a prezentat contracandidatul Maiei Sandu din cel de-al doilea tur de scrutin, Alexandr Stoianoglo, care este susținut de PSRM. „Pentru turul doi, echipa electorală a stabilit clar că Alexandr Stoianoglo nu va participa la dezbaterile organizate de televiziunile afiliate puterii”, a declarat deputata PSRM, Adela Răileanu.

Related posts

Premier Energy propune micșorarea tarifului cu 16 bani

AlbasatTV, Nisporeni

OSCE va avea o implicare mai mare în combaterea corupției din Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

O persoană a decedat și alte trei au fost traumatizate în urma unui accident la Chetrosu

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment